Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

FMI pregătește la sfârșitul lunii un nou program cu Republica Moldova

20 Feb. 2026, 08:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
20 Feb. 2026, 08:12 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Consiliul de administrație al Fondul Monetar Internațional urmează să anunțe, la sfârșitul acestei luni, inițierea negocierilor pentru un nou program cu Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu, care a precizat că viitorul acord va contribui la consolidarea credibilității externe a țării, fără a presupune un nou pachet de finanțare.

În contextul acuzațiilor venite din partea opoziției, potrivit cărora premierul nu a prezentat încă un raport oficial în legislativ, Alexandru Munteanu a explicat că a ales alte modalități de comunicare publică, informează ipn.md.

„Eu m-am prezentat în fața cetățenilor. Am căutat alte forme de prezentare. Am fost foarte activ pe platformele sociale. Mă întâlnesc cu cetățenii, cu societatea civilă, antreprenorii, primarii. Este o altă formă de prezentare, dar voi veni și cu un raport în fața Parlamentului. Cred că se va întâmpla la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie. Vom discuta cu deputații când este binevenit”, a declarat premierul Alexandru Munteanu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Premierul a precizat că intenționa să vină în fața deputaților cu un bilanț bazat pe rezultate concrete și a confirmat data la care FMI va face anunțul oficial privind noul program.

„Înțeleg această cutumă, dar și unele tradiții trebuie să fie uneori schimbate. Așteptam să vin cu un bilanț, cu rezultate tangibile. Pe 27 februarie, la Washington va fi o discuție a Consiliului de directori FMI, va fi anunțat că FMI va negocia un nou program cu Republica Moldova”, a explicat Alexandru Munteanu.

Șeful Guvernului a subliniat că noul program nu presupune un acord de finanțare.

„Într-adevăr nu este un program financiar, dar sincer vorbind, Republica Moldova, bugetul nostru, deocamdată nu are nevoie de injectări financiare. Are nevoie de o certificare și de o recunoaștere a performanțelor noastre macro-economice pentru a ne trasa următoarele acțiuni. Certificarea din partea FMI e mai importantă decât banii în sine”, a conchis premierul.

Potrivit premierului, Republica Moldova nu are în prezent nevoie de injecții financiare, ci de o validare a performanțelor economice.

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 18:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
10 Nov. 2026, 18:52 // Slider //  Victoria Laur

Șoferul unui Ford închiriat a tamponat doi pietoni pe bd. Grigore Vieru din Capitală. Persoana are 25 de ani și a părăsit locul impactului.

Victimele sunt o femeie de aproximativ 30 de ani și un tânăr de 21 de ani, informează Poliția Națională. Ambii traversau strada regulamentar, pe trecerea pentru pietoni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Persoanele rănite au fost transportate la spital, fiind în stare gravă, precizează oamenii legii.

Vehiculul implicat în accident a fost abandonat în apropierea locului impactului. Poliția a stabilit identitatea lui și desfășoară acțiuni pentru a-l localiza și reține.

VIDEO Un nou accident pe bulevardul Grigore Vieru: O persoană ar fi fost lovită de o mașină