Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Fondatorul platformei cripto FTX, găsit vinovat. El riscă până la 110 ani de închisoare

03 Nov. 2023, 07:12
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
03 Nov. 2023, 07:12 // În Lume //  Redacția Realitatea

Acuzat de fraudă, conspiraţie criminală şi spălare de bani, Sam Bankman-Fried a fost găsit vinovat de un juriu din New York pentru toate cele şapte capete de acuzare, după un proces răsunător de cinci săptămâni, relatează AFP.

„SBF”,riscă în total până la 110 ani de închisoare. Sentinţa sa urmează să fie pronunţată la o dată ulterioară.

După mai puţin de cinci ore de deliberare, juriul l-a găsit vinovat de utilizarea, fără ştirea lor, a fondurilor depuse de clienţii platformei sale de schimb de criptomonede FTX, care a dat faliment în noiembrie 2022. Banii au alimentat tranzacţiile şi investiţiile riscante ale companiei sale de investiţii, Alameda Research, ale cărei împrumuturi de la platformă au ajuns până la aproximativ 14 miliarde de dolari.

„Sam Bankman-Fried a comis una dintre cele mai mari fraude financiare din istoria SUA. O schemă de mai multe miliarde de dolari menită să îl facă regele criptomonedelorA”, a declarat Damian Williams, procuror federal din Manhattan, după citirea verdictului.

A fost un succes pentru procuratură, care l-a îngropat pe „SBF” sub milioane de documente, multe dintre ele acuzatoare, precum şi sub mărturia a trei dintre foştii săi apropiaţi, inclusiv a fostei sale iubite.

Cu toţii au susţinut că au acţionat sub conducerea fostului lor şef, care se afla la cârma tuturor deciziilor-cheie care i-au permis lsă delapideze banii clienţilor şi să-şi asume riscuri nebănuite.

Fostul miliardar, a cărui avere a crescut odată cu implozia FTX şi Alameda, a încercat să pledeze pentru buna credinţă, prezentând mai degrabă imaginea unui antreprenor tânăr şi lipsit de experienţă decât pe cea a unui infractor. El a recunoscut „greşeli mari”, dar a negat întotdeauna că a încălcat legea cu bună ştiinţă.

Avocatul său, Mark Cohen, l-a acuzat pe procuror, în timpul audierii, că l-a prezentat ca pe un „monstru”, un „ticălos”, caricaturizându-i acţiunile şi personalitatea. Tânărul în vârstă de 30 de ani a ales chiar să depună mărturie la procesul său, o iniţiativă rară, deoarece a fost considerată prea riscantă.

Dar această audiere, deşi nu i-a întărit cazul, l-a slăbit şi mai mult, deoarece fostul profesor de criptografie, cu inteligenţa sa superioară, a părut evaziv şi ambiguu sub tirul acuzării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru a-l exonera pe acuzat, „ar trebui să se creadă că nu a înţeles nimic” din ceea ce se întâmpla în cadrul propriilor sale companii, a declarat miercuri procurorul general adjunct Nicolas Roos. „Aţi urmărit tot acest proces şi ştiţi că nimic din toate acestea nu este adevărat”, a insistat el în faţa juraţilor.

Sam Bankman-Fried a încercat, de asemenea, să-şi acuze foştii colegi de incompetenţă şi de faptul că l-au avertizat prea târziu sau prea puţin în legătură cu situaţia financiară a Alameda.

„Respectăm decizia juriului, dar suntem foarte dezamăgiţi de rezultat”, a declarat Mark Cohen. „Bankman-Fried susţine că este nevinovat şi va continua să conteste acuzaţiile”.

Pentru procurorul federal, verdictul „este un mesaj, un avertisment pentru toţi escrocii care se cred de neatins, care cred că infracţiunile lor sunt prea complexe pentru a fi prinse de noi”.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 21:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
22 Oct. 2026, 21:54 // Slider //  Ana Panaguța

Petru Iarmaliuc a promovat evaluarea externă a integrității etice și financiare, în timp ce Comisia de evaluare a propus nepromovarea acesteia în cazul lui Lilian Lungu, procuror suspendat din funcție în cadrul Procuraturii Anticorupție.

Completul A de evaluare a constatat că Iarmaliuc, în prezent procuror delegat la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), întrunește criteriile de integritate prevăzute de lege. Evaluarea a vizat activitatea sa anterioară în cadrul Procuraturii Anticorupție.

În cazul lui Lilian Lungu, Comisia a propus nepromovarea evaluării externe, deoarece acesta nu a prezentat în termen declarațiile de avere și interese personale, lista persoanelor apropiate și chestionarul de etică.

Rapoartele celor doi procurori au fost transmise Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care urmează să le examineze și să adopte hotărârile privind rezultatele evaluării.

Rapoartele integrale vor fi publicate pe pagina oficială a Comisiei după expirarea termenului de contestare a hotărârilor CSP sau, dacă acestea vor fi contestate, după pronunțarea deciziilor Curții Supreme de Justiție. Publicarea va avea loc în cel mult trei zile, cu respectarea dreptului la viață privată al persoanelor vizate.