Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

Fost preşedinte FIFA: Decizia de a acorda Qatarului Cupa Mondială de Fotbal 2022 – o greşeală

12 Nov. 2022, 10:29
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
12 Nov. 2022, 10:29 // Sport //  Realitatea.md

Fostul preşedinte al FIFA, Sepp Blatter, spune că decizia de a acorda Qatarului Cupa Mondială din 2022 a fost o „greşeală”, scrie BBC. Blatter, în vârstă de 86 de ani, era preşedintele organismului de conducere al fotbalului mondial când Qatar a primit acceptul, în 2010.

Statul din Golf a fost criticat pentru poziţia sa cu privire la relaţiile între persoane de acelaşi sex, respectarea drepturilor omului şi tratamentul lucrătorilor migranţi.

„Este o ţară prea mică. Fotbalul şi Cupa Mondială sunt prea mari pentru ea”, a declarat Blatter pentru ziarul elveţian Tages Anzeiger.

Cupa Mondială din Qatar, prima găzduită în Orientul Mijlociu în istoria de 92 de ani a turneului, şi prima în timpul iernii din emisfera nordică, are loc între 20 noiembrie şi 18 decembrie.

Blatter a spus că FIFA a ajustat criteriile utilizate pentru selectarea ţărilor gazdă în 2012, după ce au fost aduse la cunoștință îngrijorări cu privire la tratamentul acordat lucrătorilor migranţi care construiesc stadioane pentru Cupa Mondială în Qatar.

„De atunci, considerentele sociale şi drepturile omului sunt luate în considerare”, a adăugat el.

Sepp Blatter şi francezul Michel Platini, fostul conducător al UEFA, au fost achitaţi la începutul lunii iulie de justiţia elveţiană în cazul de fraudă care i-a spulberat în 2015 ambiţiile lui Platini de a accede în fruntea fotbalului mondial. Cei doi sunt vizaţi şi de alte proceduri, în Franţa pentru Michel Platini şi în Elveţia pentru Sepp Blatter.

Platini intenţiona să continue „lupta împotriva nedreptăţii” în alte dosare, precum cel al atribuirii Cupei Mondiale 2022 Qatarului.

Ancheta care se desfăşoară în Franţa privind atribuirea Cupei Mondiale Qatarului, pentru „corupţie pasivă şi activă”, se concentrează pe un prânz care a avut loc pe 23 noiembrie 2010, la care au participat preşedintele francez de atunci, Nicolas Sarkozy, doi înalţi oficiali qatarieni şi Michel Platini, pe atunci preşedintele UEFA.

Platini este suspectat de anchetatori că a votat în favoarea Qatarului la cererea lui Sarkozy cu ocazia votului de atribuire pe 2 decembrie 2010.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
30 Sept. 2026, 20:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Sept. 2026, 20:27 // Slider //  Ana Panaguța

Cinci automobile au fost implicate în accidentul produs pe bulevardul Dacia din Chișinău, anunță Poliția. În urma impactului, cinci persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale. Circumstanțele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite.

Potrivit oamenilor legii, preliminar, un bărbat de 49 de ani, conducător al autobuzului, ar fi schimbat direcția de deplasare pentru a evita o coliziune cu un alt automobil. Ulterior, autobuzul a intrat în coloziune cu o mașină de marcă Toyota, după care a tamponat succesiv alte patru automobile, de mărcile Skoda, Kia și Ford.

În urma impactului, cinci persoane aflate în diferite autoturisme au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

Poliția continuă documentarea cazului pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Informațiile sunt preliminare și pot fi modificate în funcție de rezultatele documentării.

Accident în apropiere de aeroportul din Chișinău. Cel puțin trei mașini și un autobuz sunt implicate