Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Fostul președinte al Mongoliei îl ironizează pe Putin cu o hartă care arată cât de mică era Rusia

13 Feb. 2024, 10:57
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
13 Feb. 2024, 10:57 // În Lume //  Realitatea.md

Fostul președinte al Mongoliei Tsakhia Elbegdorj l-a ironizat pe președintele rus Vladimir Putin și felul în care acesta încearcă să se folosească de istorie pentru a justifica invazia în Ucraina, relatează disinfo.md cu referire la Business Insider.

Putin a folosit frecvent discuția despre granițele istorice pentru a-și justifica invazia brutală, argumentând că Rusia are un drept asupra teritoriului Ucrainei, chiar dacă aceasta este o țară independentă.

În interviul său cu fostul jurnalist Fox News Tucker Carlson, săptămâna trecută, Putin a vorbit timp de zeci de minute despre istoria rusă și europeană. Totuși, istoricii spun că o mare parte din cele povestite de el nu sunt reale.

Pe de altă parte, Tsakhia Elbegdorj, care a fost președintele Mongoliei între 2009 și 2017, a ironizat argumentul lui Putin. El a distrinuit pe X, fosta Twitter, hărți care arată cât de mare era Imperiul Mongol, care a controlat o vreme părți mari din ceea ce este acum Rusia.

„După interviul lui Putin, am găsit hărți istorice mongole. Nu vă faceți griji. Suntem o națiune pașnică și liberă”, a scris Elbegdorj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Hărțile pe care le-a distribuit el arătă și cât de mică era Rusia în secolul al XV-lea. Imperiul Mongol a fost cândva cel mai mare din lume. Teritoriul său acoperea o mare parte din Eurasia și includea China actuală și o mare parte a Rusiei, precum și Ucraina.

Astăzi, Mongolia, situată între China și Rusia, este o țară mai mică, dar este încă una dintre cele mai mari națiuni din lume în ceea ce privește suprafața totală.

Guvernul Mongoliei nu a sprijinit invazia rusă în Ucraina, deși nici nu a condamnat-o în mod clar.

Detalii, AICI.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.