Daniel Moraru știe să povestească, dar mai ales are ce! Îl bănuiesc că de-a lungul întregii sale activități a ținut un jurnal în care și-a notat totul, în amănunt și la nuanță. În urma lecturării cărții scrise de magistrat, „Putea să fie altcumva”, cu prețul unei nopți nedormite, am descoperit un autor serios și curajos, cu un simț ascuțit al detaliului semnificativ, oarece umor și cert talent literar, calități pe care nu i le bănuiam defel. Foarte interesant, din cuvântul autorului pe care l-am ascultat cu toată atenția ieri, la lansarea cărții, am aflat că la solicitarea editurii deținute de cunoscutul om de afaceri Gabriel Liiceanu, magistratul Daniel Morar a scos din manuscris mai multe fragmente înainte de publicare. Îl invit să le publice în orice formă dorește în paginile publicației noastre, Evenimentul Istoric, asta pentru că Daniel Morar reușește în evocările sale să facă Istorie.
A scris o carte de referință, pentru toți cei care doresc să înțeleagă nu doar facerile și prefacerile Justiției post-decembriste, ci și cea mai neagră etapă a României acestei perioade, aceea în care două personaje colate din decupaje deopotrivă ridicole și malefice, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și șeful operativ al SRI, generalul Florian Coldea, au transformat România într-un poligon de tir confiscat de locatarii unui ospiciu, evadați de la izolarea severă destinată furioșilor. Și am mai descoperit ceva important din cuprinsul întregii cărți: într-o democrație șubredă, un nemernic așezat în fruntea unei instituții poate transforma acea instituție într-o adunătură de nemernici. Drept urmare, cu cât instituția este mai importantă, cu atât efectele nocive pentru societate sunt mai devastatoare.
Am arătat în repetate rânduri, că argumentele zis legale în baza cărora mii de oameni au fost măturați din calea Statului Paralel sub pretextul luptei împotriva corupției, au fost furnizate de Hotărârea CSAT care a introdus corupția în rândul amenințărilor la adresa siguranței naționale și de interpretarea securistică a unei prevederi din articolul 3, lit. f) din Legea Securității Naționale, 51/1991. Articolul conținea o formulare speculabilă, folosită timp de mulți ani de procurori, de securiști și de acoliții Cooperativei de Poliție Politică Coldea-Kovesi, pentru a determina înlăturarea din viața publică, din politică sau din afaceri, din orice zonă de oarecare influență, a oricărui indezirabil, sub pretextul că aduce „atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români”.
Alături de cele două, a mai stat și o prevedere legală din CPP, Art. 142, care stabilea că „Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției ori de alte organe specializate ale statului”. Alte organe specializate? Adică securiștii, și-o fi spus Traian Băsescu, frecându-și mâinile la zărirea portiței prin care îi va putea lichida pe toți cei care l-au enervat vreodată cu ceva. Și i-a și lichidat pe cei mai mulți, chiar dacă nu fizic pe toți, ci doar o parte.
Pentru cine nu-și amintește, reiau pe scurt. Conceperea monstrului care s-a numit Binomul „DNA-SRI”, a acestei mașinării de tocat vieți, a avut loc la sfârșitul lunii februarie 2005, din voința președintelui de atunci, Traian Băsescu, în momentul emiterii Hotărârii C.S.A.T. nr.17/2005, privind combaterea corupției, fraudei și spălării banilor. Hotărârea „a integrat problema corupției și combaterea ei în structura strategiei de securitate națională, ca factor de risc, respectiv de securitate națională”. În 28.02.2005, data emiterii Hotărârii, se punea la cale o un lung șir de nelegiuiri criminale împotriva a mii de oameni care au fost vânați, hăituiți, distruși și unii chiar omorâți, fără putința de apărare pe care Constituția României o promite ferm cetățenilor.
Câțiva ani mai târziu, în 04.02.2009, mecanismul criminal al Poliției Politice condus de Banda „Coldea–Kovesi” avea să fie perfecționat pentru a putea goni cu motoarele turate în plin pe un drum contrar tuturor principiilor democratice. La acea dată, Laura Codruța Kovesi, în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție(PÎCCJ) și George Cristian Maior, directorul Serviciului Român de Informații(SRI) aveau să semneze un „Protocol de Cooperare între PÎCCJ și SRI pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale”.
Astfel, Protocolul „SRI-PÎCCJ” „a adăugat la lege”, în sensul în care în echipa procuror-judiciarist, destinată prin lege cercetării penale, a fost strecurat în mod absolut ilegal și ofițerul SRI, ea devenind astfel procuror-securist-judiciarist, contrar prevederilor Codului de Procedură Penală, o lege organică. Cei trei, echipa legală plus securistul astfel strecurat, „adăugat la lege”, au instrumentat mii de dosare penale în baza acestui Protocol. Odată cooptați în „echipele mixte”, ofițerii SRI au început să facă exact ceea ce legea lor le interzice încă de la înființarea Serviciului: „Organele Serviciului Român de Informații nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reținerii sau arestării preventive și nici dispune de spatii proprii de arest”.
Cu mii de victime, acest veritabil „gestapou” a funcționat până în 16 februarie 2016, atunci când CCR a emis istorica Decizie nr. 51. Prin ea, judecătorii constituționaliști au admis că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de Procedură Penală este neconstituțională. Practic, astfel, securiștii generalilor SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, au fost ejectați din activitatea de cercetare penală.
A urmat apoi o altă decizie a CCR, nr.91din 28 februarie 2018. Prin ea, Binomul DNA-SRI a fost definitiv spulberat, pentru că a declarat neconstituțională prezența sintagmei „aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români”, din rândul „amenințărilor la adresa siguranței naționale a României”, așa cum erau ele formulate în Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României.
În mod greșit – mea culpa, îl rog pe cititor să mă ierte! – am crezut, am fost convins chiar, că fără ca președintele Klaus Iohannis să fi împins lucrurile în acest sens, SRI ar fi continuat mult și bine ca, alături de DNA și de judecători de la ÎCCJ, să secere vieți și destine. Am crezut că de la Cotroceni a plecat tăvălugul care a scos Binomul DNA-SRI în afara legii, iar pe cei doi călăi din fruntea lui, pe Laura Codruța Kovesi și pe generalul Florian Coldea, i-a trimis la plimbare din instituțiile pe care le călăreau discreționar. Ce mai, Klaus Iohannis îmi devenise de-a dreptul simpatic!
Asta, până la parcurgerea unui pasaj stupefiant din cartea „Putea să fie altcumva”, publicată zilele trecute de Daniel Morar, fost șef al DNA, în perioada 2005-2012, apoi, din 2013, judecător la Curtea Constituțională a României, până în 2022. Nu voi trece acum în revistă nereușitele mandatului său de șapte ani, în fruntea DNA, trecute cu vederea de autor sau prezentate blând-subiectiv în cartea sa, practic una de memorii. Asta, pentru eu sunt de părere că insiderii trebuie încurajați să vorbească, să povestească, să se spovedească public. În fond, autorii, coautorii și martorii direcți sunt cei mai în măsură să povestească filmul unei crime.
Revenind, un pasaj din cartea lui Daniel Morar mi-a spulberat orice încercare de a-mi face vreo iluzie în privința vreunui rol pe care președintele Klaus Iohannis l-ar fi putut avea în curmarea uneia dintre cele mai negre perioade din România, aceea în care o serie de magistrați, procurori DNA și judecători ai ÎCCJ, împreună cu o serie de securiști, acoliți ai generalilor SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, au avut drept de viață și de moarte asupra semenilor lor. Iată pasajul la care mă refer:
„I-am spus președintelui Iohannis ce îi spusesem și lui Traian Băsescu, că serviciile secrete au dobândit o prea mare putere tocmai prin rolul, asumat sau nu, pe care îl joacă în justiția penală și că acest lucru trebuie schimbat. M-a întrebat de ce nu a făcut fostul președinte schimbarea, însă nu am știut ce să-i răspund. […] Aceste modificări (n.m – scoaterea SRI din dosare) presupuneau, obligatoriu, ca SRI să facă pasul în spate și să permită procurorilor și polițiștilor accesul nemijlocit la logistica folosită până acum doar de ei. Președintele Iohannis a înțeles repede problema și tot atât de repede s-a poziționat. Mi-a spus că o asemenea decizie a Curții «i-ar displăcea teribil», pentru că implica o schimbare majoră în sistem pe care nu suntem în stare să o facem acum. Am susținut că acest acum durează de 20 de ani și că e timpul ca justiția penală din România să facă pasul decisiv pentru a se desprinde justiția vechiului regim. Președintele a rămas inflexibil și repeta, vizibil iritat, că o soluție de admitere (n.r. – soluția de scoatere a SRI din dosare) ar fi gravă și i-ar displăcea profund.”
Așadar, dacă ar fi fost după capul președintelui Klaus Iohannis, securiștii ar fi rămas mult și bine, total ilegal, cu picioarele urcate pe Justiție. Nu a fost după el, așa cum naiv am crezut, ci a fost după judecătorii CCR, așa cum Daniel Morar i-a spus cu un curaj pe care, repet, nu i l-aș fi bănuit, „decizia le aparține în întregime judecătorilor, și nu dumneavoastră” și nici nu i l-am zărit pe când era șeful unui DNA, care începea încă de pe atunci să dea semne că va deveni ceea ce a fost sub Laura Codruța Koveși, încârdășită cu generalul SRI Florian Coldea, o bandă scelerată care a operat criminal împotriva propriului popor și, de la un punct încolo, împotriva intereselor propriei lor țări.
Destul de trist, pentru viitorul fost președinte Klaus Iohannis. Dacă ar fi avut vreun rol în eliminarea imensului rău pe care Banda Codea-Kovesi l-a reprezentat pentru România, cei zece ani pe care i-a petrecut la Cotroceni nu ar fi fost lipsiți de orice folos. Dacă lucrurile stau după cum povestește Daniel Morar, iar eu cred că așa stau, nu am auzit vreo replică sau vreo dezmințire, însemnă că timp de zece ani, vătaf parașutat extern peste Istoria României a fost un sarcofag prăfuit, putred și gol, plin doar de ifose deșarte și pretenții deșănțate. Să mulțumească însă CCR, atunci când va fi cercetat penal, va putea spera la o anchetă corectă.
