Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO A luat de acasă 800 de lei și a dispărut! Minora de 13 ani din Drochia este căutată de polițiști

01 Mart. 2022, 09:27
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
01 Mart. 2022, 09:27 // Societate //  Realitatea.md

Oamenii legii sunt în căutarea unei minore de 13 ani, din satul Maramonovca, raionul Drochia, care a plecat de acasă și până la moment nu a revenit. Potrivit informațiilor, mama fetei le-a comunicat polițiștilor că, luni, 28 februarie, în jurul orei 07:00, copila a fugit de la domiciliu într-o direcție necunoscută.

Polițiștii au stabilit că ar fi luat de acasă 800 de lei fără permisiune, ar fi urcat în microbuzul Maramonovca-Chișinău și a plecat spre Capitală.

„Șoferul rutei ne-a spus că fata a coborât la Gara de Nord. Minora anterior a mai plecat de la domiciliu, însă părinții o stabileau și la poliție nu apelau”, se arată în nota informativă a poliției.

Semnalmente: înălțimea 1.60 m, corpolență medie, păr castaniu, ochi căprui.

„La momentul dispariției, copila era îmbrăcată cu o geacă neagră lungă, purta un fular cu culori combinate în carouri, pantaloni sport de culoare negră și adidaşi negri. Asupra ei avea o geantă și un portmoneu negru, dar și un telefon Samsung fără cartela SIM”.

Persoanele care dispun de informaţii despre locul aflării copilei, sunt rugate să sune la numărul unic de urgență 112, 060201226 sau 060201215.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!