Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

FOTO A scăpat ca prin minune! Un bărbat – salvat după ce a căzut într-un bazin din Chișinău

03 Aug. 2022, 10:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Aug. 2022, 10:41 // Societate //  Realitatea.md

S-a născut în cămașă! Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost salvat de pompieri după ce a alunecat de pe o scară și a căzut într-un bazin fără apă cu adâncime de peste 2 metri, în timp ce încerca să-l curețe. Conform informațiilor, incidentul a avut loc într-o gospodărie de pe strada Sitarului 9 din orășelul Codru al municipiului Chișinău.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:20, iar conform primelor informații, în urma incidentului bărbatul a obținut traumatisme la picior și cap.

Ajunși la destinație, medicii echipajului de urgență nu au putut să-i acorde ajutor, astfel a fost necesară intervenția pompierilor pentru a-l recupera.

„Un echipaj al Detașamentului salvatori și pompieri din sectorul Centru a ajuns la fața locului și a imobilizat persoana traumatizată, reușind să-i ajute pe medici să coboare la victimă. În mai puțin de 10 minute bărbatul a primit îngrijirile medicale de rigoare”.

În acest sens, salvatorii îndemnă oamenii să apeleze de urgență Serviciul 112 în cazul în care observă o situație de criză. În ultimele 24 de ore angajații IGSU au intervenit în 36 situații de risc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!