Accident cu final tragic în apropiere de localitatea Chetroșeni din raionul Hîncești. Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața a declarat pentru realitatea.md, ofițerul superior de presă al IP Hîncești, Cristina Vicol.
„La fața locului s-au deplasat angajații poliției pentru a documenta cazul. S-a stabilit că pe traseul Leușeni-Chișinău, în apropiere de localitatea Chetroșeni din raionul Hîncești, un automobil de model Mercedes Sprinter, condus de un tânăr de 22 ani din raionul Nisporeni deplasîndu-se spre direcția orașului Chișinău a efectuat o depășire neregulamentară și a tamponat un automobil de model Vaz, condus de un bărbat de 69 de ani, locuitor al raionului Hîncești”, anunță Cristina Vicol.
În urma impactului, conducătorul automobilului Vaz a decedat. Șoferul celuilalt automobil a fost testat însă concentrația de alcool în aerul expirat nu a depășit limitele admisibile.
Poliția a inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

