Cel puţin 76 de persoane au murit, printre care 17 copii, într-un grav accident rutier produs marți seara, 19 august, în Afganistan. Impactul s-a produs între un autobuz de pasageri, un camion și o motocicletă.
Autobuzul a luat foc în urma coliziunii. O carcasă arsă a fost tot ce a mai rămas din el.
„76 de cetățeni ai țării și-au pierdut viața în incident, iar alți trei au fost grav răniți. Toți pasagerii erau migranți care urcaseră în vehicul în Islam Qala”, un oraș situat lângă granița cu Iranul, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului provincial din Herat, Mohammad Yousuf Saeedi.
Poliția din districtul Guzara, de lângă orașul Herat, a spus că TIR-ul transporta combustibil, ceea ce a provocat incendiul catastrofal, transmite Observatornews.ro. Autoritățile a confirmat că autovehiculul transporta refugiați întorși din Iran după ce fuseseră deportați. Toți cei aflați la bordul autobuzului au murit, precum și două persoane din celelalte vehicule.
Accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive și neglijenței șoferului de autobuz.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!





