Mitropolia Moldovei anunță că miercuri, 6 septembrie, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ambasadorul Janis Mazeiks, a fost în vizită la Reședința Mitropolitană.
„În cadrul discuțiilor, dl ambasador a mulțumit Întâistătătorului BOM pentru primire, subliniind faptul că se bucură să cunoască realitățile societății și ale Bisericii noastre, în special a remarcat grija și susținerea Mitropolitului manifestată față de comunitățile ortodoxe a Republicii Moldova care se află în Uniunea Europeană.
De asemenea, s-a subliniat și importanța bunelor relații dintre Biserica Ortodoxă din Moldova și Delegația Uniunii Europene în țara noastră, Mitropolitul Vladimir apreciind diplomația domnului ambasador pentru viitoare colaborări în sprijinul cetățenilor aflați departe de țară”, se arată în comunicatul Mitropoliei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!




