Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

FOTO Beneficiarii serviciului „Locuința socială asistată” primesc vouchere alimentare

06 Mart. 2023, 11:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
06 Mart. 2023, 11:01 // Societate //  Realitatea.md

Din 1 martie 2023, sunt distribuite vouchere alimentare tinerilor din serviciul social „Locuința socială asistată”. Voucherele alimentare sunt bunuri valorice folosite ca instrument de plată pentru produsele alimentare în cadrul serviciul social „Locuința Socială Asistată” din cadrul Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului.

Potrivit noului Regulament al serviciului, beneficiarilor li se acoperă cheltuielile de întreținere a locuințelor și de alimentație, pe perioada aflării în serviciu.

Voucherele alimentare vor contribui la dezvoltarea deprinderilor de viață zilnică: nutriție, planificarea meniului, cumpărarea alimentelor, pregătirea acestora pentru hrana zilnică. Toate acțiunile vor fi realizate cu susținerea pedagogilor sociali.

În cadrul proiectului tinerilor li se oferă asistență specializată, orientare profesională și facilitarea integrării educaționale și socio-profesionale.

Acțiunile se desfășoară în cadrul Memorandumului de înțelegere încheiat între Primăria Chișinău și UNICEF Moldova, care prevede acordarea asistenței tehnice pentru realizarea drepturilor copiilor și adolescenților din municipiul Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 08:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
03 Nov. 2026, 08:06 // Slider //  Ursu Ana

Autoritățile olandeze au majorat de zece ori recompensa oferită pentru informații care ar putea duce la capturarea lui Jos Leijdekkers, unul dintre cei mai căutați fugari din Europa. Suma a ajuns la două milioane de euro, fiind cea mai mare recompensă oferită vreodată de Olanda pentru prinderea unui suspect. Bărbatul, cunoscut și sub porecla „Jos cel Gras”, s-ar ascunde în Sierra Leone, relatează BBC.

Ministrul olandez al Justiției, David van Weel, a declarat că majorarea recompensei este necesară din cauza amenințării pe care Leijdekkers o reprezintă pentru securitatea națională, statul de drept și ordinea juridică internațională.

Procurorii olandezi au anunțat că identificarea și capturarea acestuia reprezintă o prioritate absolută și au dat asigurări că toate informațiile primite vor fi tratate confidențial.

În vârstă de 35 de ani, Jos Leijdekkers este inclus pe lista celor mai căutați fugari întocmită de Europol. Poliția olandeză a anunțat, în ianuarie 2025, că acesta s-ar afla în Sierra Leone, unde ar utiliza identitatea Omar Sherrif. Au apărut inclusiv imagini în care bărbatul pare să fie în compania președintelui țării, Julius Maada Bio, și a altor oficiali.

Olanda a solicitat extrădarea fugarului, însă autoritățile din Sierra Leone au refuzat să coopereze. În consecință, Uniunea Europeană a decis să reducă o parte din ajutorul acordat acestei țări.

Leijdekkers a fost condamnat în 2024, în lipsă, de un tribunal din Rotterdam, la 24 de ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de traficarea a peste șapte tone de cocaină. În Belgia, acesta a primit o altă condamnare, de 79 de ani de închisoare.

Potrivit autorităților olandeze, traficantul ar fi obținut zeci de milioane de euro din comerțul cu droguri. Acesta este acuzat și de spălare de bani, precum și de implicare în acte de violență extremă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!