Politiștii Inspectoratului de Poliție Hîncești investighează circumstanțele producerii unui grav accident rutier în urma căruia au decedat trei persoane. S-a întâmplat noaptea trecută, 25 mai curent, în jurul orei 21:00, în apropierea satului Lăpușna din raionul Hîncești.
Oamenii legii au stabilit, preliminar, că o mașină de marca BMW la volanul căreia se afla un bărbat de 49 de ani, având ca pasageri doi bărbați de 38 și 63 de ani, din motive încă necunoscute a derapat de pe traseu și s-a răsturnat.
Șoferul a decedat pe loc, iar pasagerii au decedat ulterior la spital.
Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele.


