Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO Căruțașii – în vizorul poliției! Câți au fost depistați în stare de ebrietate

24 Ian. 2023, 14:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
24 Ian. 2023, 14:25 // Societate //  Realitatea.md

În ultimele zile, polițiștii au depistat 83 de conducători auto în stare de ebrietate, 8 dintre aceștia fiind conducători de hipomibil.

Un căruțaș de 44 de ani se deplasa prin satul Prodănești din raionul Florești, având o concentrație de alcool de 1,67 mg/l în aerul expirat.


Un alt căruțaș a fost depistat în satul Șeptelici din raionul Soroca. Bărbatul de 28 de ani avea o alcoolemie de 1,42 mg/l vapori de alcool n aerul expirat.

Cel de-al treilea, un bărbat de 37 de ani care se deplasa cu o căruță prin satul Borosenii Noi din raionul Rîșcani, avea 1,33mg/l alcool în aerul expirat.

Un alt căruțaș de 28 de ani din satul Ciutești din raionul Florești a fost depistat cu alcoolemie de 1,00 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

În context, Poliția Republicii Moldova reamintește conducătorilor auto să nu urce la volan în stare de ebrietate, indiferent ce mijloc de transport conduci!

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!