Orașul antic Hierapolis a ascuns mult timp un secret otrăvitor în misterioasa sa „Poartă a Iadului”. Dar știința modernă a descoperit în cele din urmă adevărul din spatele miturilor romane, relatează digi24.ro.

În Pamukkale, în vestul Turciei, o enormă formațiune de roci albe se înalță deasupra câmpiei din jur. Muntele strălucitor de calcar pietrificat ajunge în cascade până la fundul văii, cu stalactite înghețate înconjurate de sute de bazine cu apă turcoaz.

Aceste stânci sunt formate din travertin, roci de calcar formate încet de-a lungul a 400.000 de ani de izvoare minerale. Apa care curge pe deal lasă în urmă un vast depozit de carbonat de calciu alb strălucitor, cu o lungime de aproape 3 kilometri și 160 de metri înălțime. Acesta nu este singurul loc în care apare travertinul – Huanglong în China și Mammoth Hot Springs în Parcul Național Yellowstone sunt alte exemple faimoase – dar stâncile de la Pamukkale sunt cele mai mari și, fără îndoială, cele mai magnifice din lume.

Este una dintre cele mai populare atracții turistice ale țării. Înainte de izbucnirea pandemiei, peste 2,5 milioane de oameni vizitau acest loc.

Chiar în vârful stâncilor albe de la Pamukkale se află o atracție și mai fascinantă: ruinele frumosului oraș antic Hierapolis.

Hierapolis a fost fondat de regii attalizi din Pergamon la sfârșitul secolului al II-lea î.Hr., înainte de a fi preluat de romani în 133 d.Hr. Sub stăpânirea romană, a devenit un oraș balnear înfloritor. În secolul al III-lea, vizitatorii veneau din tot imperiul pentru a admira peisajul și a se scălda în apele despre care se spunea că au puteri vindecătoare.

„Apele termale sunt probabil unul dintre principalele motive ale întemeierii orașului. Până la mijlocul secolului al II-lea, Hierapolis a fost un oraș balnear frumos, plin de viață, cu ceea ce îmi imaginez că era o populație mai dinamică și mai diversă decât majoritatea, având în vedere popularitatea unor astfel de locuri printre vizitatori”, spune dr. Sarah Yeomans, arheolog la Universitatea din California de Sud, specializată în Imperiul Roman.

Dar Hierapolis era cunoscutîn întreaga lume romană și pentru un alt motiv, mai sinistru. Se spunea că ar fi locul unei „Porți a Iadului”, un portal către lumea subterană, de unde respirația toxică a câinelui infernal cu trei capete Cerber ajungea pe pământ, furând victime în numele stăpânului său, zeul Pluto. Un altar – Ploutonion – a fost construit pe locul respectiv, iar pelerinii veneau din întreaga regiune pentru a-i plăti pe preoții templului să facă sacrificii pentru Pluto în numele lor.

Scriitorii vremii, printre care Pliniu cel Bătrân și geograful grec Strabon, au descris aceste sacrificii ca pe un spectacol îngrozitor. Un preot ducea un animal – o oaie sau un taur – în altar. Animalul murea imediat, în timp ce preotul ar ieși viu.

„Am aruncat vrăbii și imediat au murit”, a scris Strabo în cartea 13 a enciclopediei sale Geografia, în mod clar uimit de ceea ce tocmai văzise.

Când vizitați Ploutonion astăzi, este greu să vă imaginați că aceste scene dramatice sunt reale. Acum excavat și restaurat, este un loc liniștit: o incintă dreptunghiulară umplută cu aproximativ 25 cm de apă limpede, acoperită cu spumă minerală, și o intrare mică arcuită. Deasupra acesteia sunt așezate scaune pentru spectatori, iar o statuie replică a lui Pluto privește benign în arenă.

Cum ar putea fi un loc al morții? Cum ar putea supraviețui preoții în timp ce animalele mor?

Acestea au fost întrebări care l-au intrigat și pe Hardy Pfanz, profesor la Universitatea din Duisburg-Essen din Germania, care studiază gazele degajate în timpul proceselor geologice.

„Când am citit descrierile scriitorilor antici, am început să mă întreb dacă ar putea exista o explicație științifică. M-am întrebat dacă această „Poartă a Iadului” ar putea fi o gură vulcanică”, spune el.

Dornic să-și testeze teoria, Pfanz a mes la Hierapolis în 2013. A obținut un răspuns aproape imediat.

„Am văzut zeci de creaturi moarte în jurul intrării: șoareci, vrăbii, mulți gândaci, viespi și alte insecte. Am știut imediat că poveștile erau adevărate”, spune el.

Când Pfanz a testat aerul din jurul orificiului de aerisire, a descoperit motivul: nivelurile toxice de dioxid de carbon. Aerul normal conține doar 0,04% CO2, dar Pfanz a fost șocat când a descoperit că concentrația din jurul altarului a atins un nivel uimitor de 80%.

„Doar câteva minute de expunere la 10% dioxid de carbon te poate ucide. Nivelurile de aici sunt cu adevărat mortale”, spune el. Aceste niveluri extrem de ridicate de dioxid de carbon sunt cauzate de același sistem geologic care a creat izvoarele termale din zonă și terasele spectaculoase de travertin. Hierapolis este construit pe falia Pamukkale, o zonă de falie tectonică activă de 35 kilometri, unde fisurile din scoarța terestră permit apei bogate în minerale și gazelor mortale să iasă la suprafață. O astfel de fisură trece direct pe sub centrul orașului și intră în Ploutonion.

Dar mai era o întrebare: dacă această zonă este atât de mortală, de ce nu au murit și preoții din Ploutonion? S-a întors la Hierapolis în anul următor și de data aceasta a studiat concentrațiile de gaze în diferite momente ale zilei.

„Am observat că în timpul zilei, când este cald și soare, dioxidul de carbon se disipează rapid. Dar, deoarece dioxidul de carbon este mai greu decât aerul, noaptea, când este mai răcoare, se acumulează în arenă, creând un lac letal de gaze la nivelul solului”, explică el.

Concluzia sa: animalele, cu nasul aproape de pământ, s-au sufocat rapid în acest nor toxic, dar preoții, care stăteau în picioare, respirau niveluri mult mai scăzute de CO2 și au putut supraviețui.

„Când mi-am dar seama respirația legendară a lui Cerber este de fapt dioxid de carbon, stăteam chiar în fața arcadei. În acel moment, mi-am dat seama că am rezolvat un mister antic, a fost un sentiment de-a dreptul fantastic”, a spus Pfanz.

#destinatie #Pamukkale #turcia

Viitorii profesori ar putea începe practica pedagogică încă din primul semestru de facultate, iar la absolvire ar urma să susțină o probă de predare. Schimbările fac parte dintr-un nou model de formare a cadrelor didactice, propus de Ministerul Educației și Cercetării, care pune mai mult accent pe experiența din școli și pe pregătirea practică a studenților.

Potrivit proiectului, studiile universitare pentru viitorii pedagogi ar urma să aibă o structură comună, indiferent de instituția în care învață, și să îmbine cinci componente: pregătirea de specialitate, didactica disciplinei, psihopedagogia, practica pedagogică și cercetarea educațională. Astfel, studenții nu s-ar limita la acumularea cunoștințelor teoretice, ci ar învăța și cum să le aplice la clasă. De exemplu, după ce studiază o metodă de predare, ar putea să o testeze în timpul practicii, să observe reacțiile elevilor și să analizeze ce trebuie îmbunătățit la următoarea lecție.

Un rol important în acest proces ar urma să-l aibă mentorii din școli și grădinițe. La început, studenții ar asista la lecții, apoi ar preda anumite secvențe sub îndrumarea unui profesor cu experiență, iar treptat ar ajunge să susțină ore de sine stătător. Pentru ca acest lucru să fie posibil, proiectul prevede crearea unei rețele naționale de instituții de învățământ în care viitorii profesori să-și desfășoare practica. Mentorii și cadrele universitare ar planifica împreună activitățile, ar urmări lecțiile și ar evalua evoluția studenților.

Pe lângă pregătirea pentru predare, viitorii pedagogi ar urma să învețe cum să asigure incluziunea și siguranța copiilor, cum să le susțină bunăstarea și cum să folosească responsabil tehnologia și inteligența artificială. Experiențele din școli ar fi analizate și în cadrul unor seminare, unde studenții ar discuta despre dificultățile întâlnite și despre soluțiile pe care le pot aplica.

Proiectul a fost prezentat și discutat în cadrul unor consultări publice organizate de MEC la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. La evenimentul de la UPS „Ion Creangă”, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că pregătirea universitară trebuie să fie mai apropiată de realitățile din școli, iar colaborarea dintre universități și instituțiile de învățământ trebuie consolidată.

„Ne dorim ca viitorii profesori să beneficieze de o pregătire cât mai apropiată de realitățile din școală. De aceea, este important să oferim mai mult spațiu practicii pedagogice și să consolidăm colaborarea dintre universități și instituțiile de învățământ. Consultările publice reprezintă o oportunitate de a colecta propuneri pentru îmbunătățirea Concepției, iar în următoarele săptămâni vom continua acest proces și vom prezenta o propunere de plan-cadru pentru dezbateri”, a spus ministrul.

La rândul său, directoarea Institutului Național pentru Educație și Leadership, Viorica Andrițchi, a explicat că practica va fi pusă în centrul pregătirii viitorilor educatori, învățători și profesori.

Concepția prevede trei ani de studii de licență și doi ani de master. Absolvenții de licență ar putea preda în învățământul primar și gimnazial, însă ar trebui să finalizeze un master profesional cu profil didactic în cel mult cinci ani de la prima angajare. Pentru a preda la liceu, diploma de master ar fi obligatorie.

Accesul în profesie ar urma să fie posibil și pentru absolvenții altor domenii, prin intermediul modulului psihopedagogic, al programelor de calificare sau recalificare și al masteratelor didactice complementare.

Noul model ar urma să fie aplicat treptat, începând cu studenții admiși în anul universitar 2027–2028. Cei care sunt deja înscriși la studii ar urma să le încheie conform cerințelor actuale. Proiectul Concepției a fost publicat pentru consultări la 21 octombrie.

Documentul a fost elaborat după analiza programelor de studii de la cele trei universități din țară și a unor modele de formare din Austria, Estonia, Finlanda și Elveția. MEC a luat în calcul și experiența profesională a peste 1.000 de absolvenți ai programelor din domeniul științelor educației. Analiza a arătat că pregătirea viitorilor profesori diferă de la o universitate la alta, iar unii absolvenți, chiar dacă au rezultate academice bune, întâmpină dificultăți atunci când trebuie să aplice teoria în fața unei clase de elevi.

Reforma este însoțită și de măsuri de sprijin pentru tinerii care aleg profesia didactică. De la 1 septembrie 2026, bursele au fost majorate cu 40%, iar tinerii specialiști eligibili, repartizați în funcții didactice, pot beneficia de indemnizații de până la 375.000 de lei, precum și de mentorat și reducerea normei didactice în primii ani de activitate.