Peste 200 de studenți de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău vor locui, din 1 septembrie, într-un cămin renovat la standarde europene, cu sprijinul Băncii Mondiale. Investiția s-a ridicat la 1,8 milioane de euro.
Căminul, situat pe strada Suceava, are apartamente cu 2-3 camere, fiecare cu grup sanitar și bucătărie proprie, dotată cu frigider și plită cu inducție. Clădirea are și acces pentru persoane cu dizabilități, rampă, elevator vertical și camere adaptate.
„Este un exemplu al modului în care ar trebui să arate căminele studențești”, a declarat ministrul Educației, Dan Perciun, la inaugurare.
Ministrul a precizat că, până în 2030, vor fi renovate 19 cămine, cu un buget de 30 de milioane de euro, urmând să existe circa 5.000 de locuri de cazare la aceste standarde.
Rectora universității, Alexandra Barbăneagră, a numit proiectul „o investiție strategică” pentru calitatea vieții studenților. Alte șapte cămine urmează să fie renovate în următorii trei ani, în cadrul aceluiași proiect.
Viceprimarul Chișinăului Victor Pruteanu pune sub semnul întrebării necesitatea stării de urgență, susținând că aceasta permite autorităților să adopte decizii într-un timp mai scurt, fără parcurgerea tuturor procedurilor parlamentare obișnuite. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.
Potrivit lui Pruteanu, în condițiile în care guvernarea deține majoritatea parlamentară, deciziile pot fi adoptate prin procedurile legislative existente, fără a recurge la mecanisme specifice stării de urgență.
„De ce se face stare de urgență? Motivul este că Guvernul, în această perioadă, foarte repede ia decizii, fără ca să treacă toată procedura prin Parlament”, a declarat viceprimarul.
Pruteanu susține că, odată cu instituirea stării de urgență, procedurile și timpul necesar pentru adoptarea unor decizii sunt reduse.
„Atunci când există o stare de urgență, aceste proceduri devin automat mai puține. Putem lua decizii foarte rapid”, a afirmat acesta.
În același context, Pruteanu a criticat și declarațiile recente ale președintei Maia Sandu privind situația și procedurile de luare a deciziilor, afirmând că nu a identificat soluții concrete.
Precizăm că, Republica Moldova se confruntă cu o situație critică în domeniul energetic și hidrologic, iar autoritățile urmează să instituie stare de urgență în aceste domenii. Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Național de Securitate, convocat pentru a analiza riscurile înaintea sezonului rece.
Șefa statului a declarat că Republica Moldova este puternic dependentă de importuri, într-un moment în care piețele internaționale sunt afectate de creșterea prețurilor și de problemele de aprovizionare. Potrivit Maiei Sandu, prețul de referință al gazelor pe piața europeană a depășit 83 de euro/MWh, echivalentul a aproximativ 1.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. În același timp, cotațiile la motorină au trecut de 1.500 de dolari pentru o tonă, pe fondul reducerii disponibilității produselor petroliere.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.