Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

FOTO Droguri, descoperite de carabinieri asupra a doi tineri din Capitală. Câte pachețele dețineau

01 Apr. 2024, 16:43
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
01 Apr. 2024, 16:43 // Societate //  Cătălina Boico

Două persoane care manifestau un comportament suspect au fost reținute de carabinieri. Cazurile au fost înregistrate în sectoarele Buiucani și Botanica din Capitală.

„Persoanele identificate au atras atenția angajaților Direcției regionale Centru a IGC prin comportamentul lor suspect sau schimbarea direcției de deplasare, ceea ce a determinat intervenția oamenilor legii”, comunică Inspectoratul General de Carabinieri.

Primul incident a avut loc pe strada Nicolae Costin din Capitală, unde a fost stopat un tânăr de 25 de ani. În timpul dialogului cu carabinierii, acesta a aruncat la sol un pachețel de tip zip-lock, conținând o substanță albă cristalizată, asemănătoare drogurilor. Iar pe strada Decebal din Chișinău, a fost reținută o tânără de 25 de ani, care deținea 7 pachețele învelite în bandă adezivă cu un conținut similar drogurilor.

Ulterior, ambele persoane au fost conduse la Inspectoratele de Poliție teritoriale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar substanțele au fost ridicate și transmise spre expertizare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:25 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat duminică reținerea unui cetățean rus suspectat că plănuia un atac terorist la Muzeul-Rezervație Țarițîno din Moscova, potrivit agenției ruse de presă Interfax, transmite hotnews.ro.

Minorul a fost reținut în urma pontului primit de FSB din partea Statelor Unite, a precizat Interfax, citată de Reuters. Serviciul rusesc de securitate a transmis un mesaj de recunoștință către SUA.

„Suntem recunoscători părții americane pentru furnizarea informațiilor”, a declarat FSB.

Sâmbătă, FSB anunțase că a fost informat de SUA cu privire la un atac terorist planificat la Moscova, potrivit AFP și Reuters.

Într-un comunicat separat, Ambasada SUA la Moscova a avertizat, la rândul său, că în capitala rusă este posibil să aibă loc „un eveniment cu victime multiple”, conform The Moscow Times.

„Ambasada SUA la Moscova are cunoștință de o amenințare credibilă privind un eveniment cu victime multiple astăzi, 31 octombrie, la Muzeul-Rezervație Țarițîno din Moscova”, a afirmat misiunea diplomatică americană, precizând că „guvernul SUA se coordonează cu autoritățile ruse competente în privința unui răspuns”.

Complexul a fost închis temporar

Muzeul-Rezervație Țarițîno, un complex format dintr-un palat-muzeu și un parc care se află în sudul Moscovei, a fost închis temporar sâmbătă, a relatat agenția de presă RIA, citând autoritățile ruse.

Locația a fost evacuată spre finalul unui concert de orgă, potrivit tabloidului rus Baza, citat de NBC News. Spectacolul a fost întrerupt cu aproximativ zece minute înainte de încheierea programului. Ulterior a fost anulat un alt concert, dedicat tradițiilor populare din regiunea Caucazului de Nord, a mai relatat Baza.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!