Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

FOTO Echipament ultraperformant pentru un laborator din cadrul ANSP. Din partea cui este donația

10 Dec. 2021, 15:48
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
10 Dec. 2021, 15:48 // Societate //  Realitatea.md

Laboratorul microbiologic din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică a fost dotat cu un sistem care folosește tehnologia de mass spectrometrie MALDI-TOF, ce permite caracterizarea și diferențierea rapidă a varietăților de microorganisme și corectarea tratamentului cazurilor severe de COVID-19 asociate cu suprainfecțiile bacteriene.

Mai exact, echipamentul ultraperformant de laborator a fost donat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), parte a asistenței umanitare în domeniul sănătății ca răspuns la pandemia COVID-19. Valoarea acestuia se cifrează la 299.000 USD.

„Fiind o componentă esențială la răspunsul la pandemia COVID-19 și detectarea virusului SARS-CoV-2, laboratorul are funcția de a determina și alte virusuri și bacterii în cazurile severe de COVID-19. Suprainfectiile bacteriene în cazurile de COVID-19 tratate în condiții de ambulator, precum și a celor severe internate în spitale, inclusiv în unitățile de terapie intensivă, pot fi cazuri complicate asociate cu diferite microorganisme, inclusiv bacterii. Rolul crucial al aparatului MALDI-TOF este de a identifica rapid bacteriile și tipul tulpinilor, fapt ce va determina, în funcție de rezultat, tratamentul bazat pe dovezi a cazului de COVID-19, și va detecta profilul de rezistență la antibiotice, ducând la rezolvarea cu succes a cazurilor severe de COVID-19, supraviețuirea pacienților și reducerea mortalității cauzate de COVID-19”.

Spectrometria de masă este o tehnică analitică modernă, indispensabilă pentru cercetări avansate în diverse domenii, precum chimie, biochimie, farmaceutică şi medicină. Această metodă revoluționară permite caracterizarea foarte rapidă a bacteriilor ca gen, specie, tulpină, analiza de structurii genomului bacterian; detectarea proteinelor recombinante şi detectarea markerilor de virulenţă.

„Spectrometria de masă ne va permite să identificăm, în mod rapid, sensibilitatea bacteriilor la antimicrobiene, și să corectăm tratamentul cazurilor grave de COVID-19 asociate cu suprainfecțiile bacteriene și respectiv să salvăm viețile pacienților. Pe această cale, țin să le mulțumesc încă o dată partenerilor de încredere a țării noastre, USAID și OMS, care sunt alături de cetățeni de la începutul pandemiei COVID-19”, a declarat ministraSănătății, Ala Nemerenco.

„Ca parte a angajamentului nostru continuu față de poporul Moldovei, USAID a contribuit cu aproape 7 milioane de dolari, prin Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF, pentru a sprijini răspunsul la COVID-19. Astăzi, cu suportul nostru, Moldova și-a extins capacitatea de a detecta nu numai rapid și precis cazurile de COVID-19 și posibilele variante, dar și capacitatea de diagnostic corect al altor infecții bacteriene și virale. Până astăzi, aceste capacități nu existau în serviciul public de diagnosticare. Deși aceste investiții au îmbunătățit răspunsul și tratamentul cazurilor de COVID-19, cea mai eficientă și mai rentabilă măsură este vaccinarea. Nu există niciun glonț de argint pentru a pune capăt pandemiei, dar avem exemple clare din întreaga lume că cel mai bun mod de a ne proteja pe noi înșine și pe cei dragi este vaccinarea”, a conchis Scott Hocklander, directorul Misiunii USAID Moldova.

„Datorită tehnologiei de mass-spectrometrie MALDI-TOF, timpul din momentul recoltării probei biologice, până la raportarea rezultatelor, va fi redus substanțial. Acest lucru va permite inițierea terapiei corespunzătoare în termeni cât mai rapizi pentru pacienții cu cazuri severe de COVID-19, ducând la îmbunătățirea managementului cazului de COVID-19, reducerea mortalității, duratei spitalizării pacienţilor cu infecțiile asociate asistenței spitalicești şi a costurilor îngrijirii medicale. Grație suportului USAID, Republica Moldova va putea să lupte mai eficient cu pandemia COVID-19 și suprainfecțiile bacteriene”, a declarat Stela Gheorghiță, coordonator programe de urgențe în sănătate publică de la Biroul OMS în Republica Moldova.

Acțiunile comune în Republica Moldova dintre OMS și USAID sunt focusate pe cinci componente importante: 1) capacități de laborator; 2) supraveghere și răspuns rapid; 3) managementul clinic și consolidarea sistemului de sănătate; 4) prevenirea și controlul infecțiilor; 5) comunicarea în situații de risc.

„Datorită suportului oferit de USAID și OMS în combaterea pandemiei, între 2020-2021, la procurarea consumabilelor și reagenților, frigiderelor, distilatoarelor și autoclavelor pentru cele 10 laboratoare din rețeaua națională și laboratorul de referință din cadrul ANSP, a fost acordat un ajutor de peste 600.000 USD. Datorită sprijinului USAID, OMS și a altor parteneri, numărul de teste COVID-19 efectuate zilnic a crescut cu peste 60%, iar capacitățile de testare la SARS-CoV-2 au fost extinse în cinci laboratoare raionale, inclusiv Soroca”.

Totodată, OMS a instruit specialiștii și tehnicienii de laborator în detectarea noilor variante SARS-CoV-2, metodologia investigărilor de laborator, testarea rapidă la antigen SARS-CoV-2, utilizarea tehnicilor de biologie moleculară (RT-PCR) la COVID-19.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 10:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
11 Nov. 2026, 10:32 // Slider //  Victoria Laur

Până acum, au fost trei candidați care s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcțiilor în completul anticorupție de la Curtea de Apel și Colegiul Anticorupție. Unul dintre ei s-a retras, pentru că a picat vettingul, dezvăluie președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman.

Oficialul a relatat în cadrul emisiunii „Pe față” de la Moldova 1 că pentru ca noua instanță, responsabilă de investigarea dosarelor anticorupție să devină funcțională este necesar să fie angajați măcar 3 judecători, dintre cei 15 necesari.

„Riscăm în general să nu avem un Colegiu Anticorupției funcțional, pentru că acesta își începe activitatea conform legii atunci când vor fi numiți 3 judecători. Deci, în condițiile în care vor fi numiți 3 din 15, acest Colegiu își va începe activitatea. (…) Consiliul Superior al Magistraturii evident că a acționat. Noi încă în anul 2024, șa început de an, am dispus specializarea judecătorilor în examinarea cauzelor de corupție. Și la judecătoria Chișinău am putut cu toții observa, de altfel, că a avut loc o îmbunătățire a examinării acestor cauze”, a explicat Sergiu Caraman.

În iulie 2025, a fost aprobată legea prin care se instituie Colegiul Anticorupție și completul anticorupție la Curtea de Apel Centru. În reglementare este stipulat că instanța „își va începe activitatea la data la care, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, vor fi transferați cel puțin 3 judecători în cadrul colegiului respectiv”, iar membrii Consiliului Anticorupție vor fi aprobați prin decret prezidențial