Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

FOTO „El credea că aveam 23-24 …” O vedetă din România dezvăluie că a fost curtată de Leonardo DiCaprio

04 Nov. 2023, 10:00
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
04 Nov. 2023, 10:00 // Life //  Realitatea.md

Se știe că celebrul actor Leonardo DiCaprio (48 de ani) este dorit de femeile din întreaga lume, motiv pentru care probabil se afișează de fiecare dată cu o altă iubită. Însă, se pare că vedeta de la Hollywood are o atracție aparte pentru femeile mai tinere și majoritatea relațiilor sale au fost cu fete sub vârsta de 25 de ani. Și iată că, actorul i-ar fi făcut avansuri și unui model din România, considerată una dintre cele mai frumoase femei.

Vedeta cu o carieră internațională în industria modelingului și considerată una dintre cele mai frumoase femei din România care susține că a fost curtată de celebrul actor Leonardo DiCaprio este nimeni alta decât Gina Chirilă, în vârstă de 29 de ani, soția lui Bogdan Vlădău.

Se știe că Gina este pe lista celor mai atrăgătoare femei din România și nu doar actorul american i-ar fi făcut avansuri și ar fi fost cucerit de frumusețea ei, ci și Danielle Cavalli sau Adrian Grenier ar fi încercat să-i intre în grații. Cariera i-a oferit oportunitatea de a călători în multe țări ale lumii și de a cunoaște foarte multe persoane celebre. Soția lui Bogdan Vlădău a dezvăluit că l-a întâlnit pe Leonardo DiCaprio la Festivalul de Film de la Cannes 2023, iar acesta i-ar fi făcut avansuri.

Gina Chirilă: „Probabil că el credea că aveam 23-24”

Și nu este de mirare că celebrul actor și-a încercat norocul, având în vedere că Gina Chirilă a defilat pe covorul roșu într-o rochie de culoare albă, mulată pe corp, care îi punea foarte bine în evidență silueta de invidiat, accesorii prețioase și un ruj roșu care a dat o notă de eleganță. Vedeta a vorbit despre întâlnirea cu actorul în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.

„LeonardoDiCaprio mi-a făcut avansuri anul acesta. Ne-am întâlnit la Cannes. Probabil că el credea că aveam 23-24 (de ani – n.r)”, a spus Gina Chirilă în cadrul emisiunii de la PRO TV.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Gina Chirila (@ginachirila)

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.