Pentru informații suplimentare, cetățenii pot apela dispeceratul PUA 022 837 317.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Începând de luni, 13 octombrie, elevii din Ciorescu nu vor mai fi nevoiți să aștepte mult în stații, întrucât orarul autobuzelor nr. 47 și 48 a fost ajustat în funcție de programul lecțiilor.
„Din 13 octombrie, a fost ajustat orarul de circulație al liniilor de autobuz municipal nr. 47 și nr. 48, care fac legătura dintre suburbia Ciorescu și orașul Chișinău. La solicitarea locuitorilor suburbiei, Parcul Urban de Autobuze a ajustat orarele de pornire a celor două rute din comuna Ciorescu cu orele de la sfârșitul lecțiilor, astfel ca elevii să poată ajunge acasă de la școală, fără ca să aștepte mult în stații”, transmite Primăria municipiului Chișinău.
Pentru informații suplimentare, cetățenii pot apela dispeceratul PUA 022 837 317.

Fracțiunea Partidului Nostru va înregistra joi, 29 octombrie, un proiect de hotărâre privind crearea unei comisii parlamentare de anchetă, care să investigheze incidentele recente de securitate cibernetică, să stabilească circumstanțele în care s-au produs și să identifice persoanele responsabile.
Anunțul a fost făcut de deputații Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii și Elena Grițco.
„Securitatea cibernetică și integritatea datelor sunt foarte importante pentru Republica Moldova. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile este grav și necesită clarificări. Trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat, ce lecții au fost învățate și cine poartă responsabilitatea”, a declarat Alexandr Berlinschii.
La rândul său, deputata Elena Grițco a precizat că fracțiunea Partidului Nostru va propune Parlamentului constituirea unei comisii de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.
„Comisia va trebui să stabilească ce s-a întâmplat, cine se face vinovat și cine poartă responsabilitatea pentru această situație. Cetățenii cer transparență din partea statului, iar noi, în calitate de deputați, le vom fi alături”, a declarat Elena Grițco.
Inițiativa vine în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale, fiind extrase date personale aferente a circa 750.000 de persoane. Informațiile vizate includ date de identificare, informații despre familie, pensii, prestații sociale, permise de conducere și date financiare.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.