Cu scopul de a participa benevol la donare de sânge pentru pacienții care suferă de COVID și se află în secțiile de terapie intensivă, 22 de salvatori și pompieri din cadrul Direcției regionale căutare salvare nr.2 din municipiul Bălți au donat sânge.
Mai exact, acțiunea voluntară a avut loc în dimineața zilei de miercuri, 9 februarie, la Stația Zonală Nord a Centrului Național de Transfuzie a Sângelui.
Potrivit responsabililor, printre donatori au fost salvatori care s-au tratat în perioada anului 2021 de infecția COVID -19, iar prezența anticorpilor în sânge va spori vindecarea bolnavilor care se tratează la moment în incinta Spitalului Republican din municipiul Bălți.
De menționat că, pe parcursul ultimilor ani, dar și în perioada pandemiei, pompierii și salvatorii au fost solidari cu cetățenii și medicii în lupta cu virusul COVID.
Astfel de acțiuni urmează a fi desfășurate în următoare perioadă și de angajați altor subdiviziuni.








