Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO Ex-ministrul de externe, Tudor Ulianovschi, în vizită la USM. Ce le-a povestit diplomatul studenților

06 Mart. 2024, 15:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
06 Mart. 2024, 15:05 // Societate //  Vlada Ciorici

Tudor Ulianovschi, fostul minsitru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a mers în vizită la Universitatea de Stat din Moldova (USM) miercuri, 6 martie curent. Ulianovschi le-a povestit tinerilor despre experiența sa profesională, dar și despre politica externă a Republicii Moldova la etapa actuală.

Conferința a fost organizată de către Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative (FRIȘPA) a USM.

„Diplomatul le-a vorbit studenților despre începutul carierei sale, despre provocările și experiențele unice ale acestei profesii, dar și despre activitatea sa diplomatică orientată spre promovarea Republicii Moldova pe arena internațională. De asemenea, a explicat pașii necesari în stabilirea relațiilor cu state cu care țara noastră nu a avut nici-un fel de relații comerciale sau diplomatice”, anunță USM.

Spre final, studenții au adresat întrebări și și-au expus părerea privind politica externă a Republicii Moldova. Ex-ministrul a menționat că este o bucurie să cunoască tineri care au ambiția de a schimba și de a promova țara noastră peste hotare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 16:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 16:46 // Slider //  Daniela Baranovschi

Toate cele nouă persoane reținute într-un dosar de escrocherie cu presupuse investiții în acțiuni și criptomonede au fost plasate în arest. Suspecții, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, ar fi făcut parte dintr-o grupare care ar fi obținut bani de la cetățeni din mai multe țări, după ce le promitea câștiguri rapide și considerabile. Decizia a fost pronunțată de magistrați sâmbătă, 7 noiembrie.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații (INI), gruparea ar fi atras victimele prin intermediul publicității online, vizând în special persoane în etate. Acestea erau îndemnate să investească bani pe platforme de tranzacționare create în prealabil de membrii grupării.

Pentru a le câștiga încrederea, suspecții s-ar fi prezentat drept o echipă de experți financiari și ar fi activat sub paravanul unei companii cu o denumire credibilă. Anchetatorii au stabilit că persoanele recrutate pentru a lucra în cadrul grupării ar fi fost supuse inclusiv testării la poligraf, metodă prin care organizatorii ar fi încercat să se asigure că acestea nu vor divulga informații despre activitatea infracțională.

În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat centrul de apel folosit de grupare. Vineri seara, ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS și angajații BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții la sediul acestuia, în urma cărora au fost reținute nouă persoane, inclusiv presupusul lider al grupării.

Majoritatea suspecților sunt originari din Republica Moldova, inclusiv din Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană. Printre aceștia se numără și cetățeni ai României și Ucrainei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!