Accident cu sfârșit tragic pentru un bărbat în vârstă de 35 de ani. Bărbatul a decedat după ce a pierdut controlul automobilului la volanul căruia se afla. Potrivit informațiilor, impactul s-a produs ieri seara, după ora 23:00, iar la IP Sîngerei a telefon un bărbat care a comunicat că pe traseul R-13 între orașul Biruința și satul Mărășești raionul Sîngerei s-a produs un accident rutier.
Imediat la fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției pentru documentarea cazului.
„S-a stabilit că un bărbat de 35 de ani, conducând automobilul de marca „Peugeot” , având ca pasager un bărbat, în curbă, în circumstanțe necunoscute ar fi pierdut controlul asupra volanului ieșind de pe partea carosabilă, tamponându-se într-un copac, după care s-a inversat”, spune poliția.
Astfel, urmare a traumelor primite, conducătorul automobilului a decedat până la sosirea ambulanței.
Pasagerul nu a avut de suferit.
În continuare, oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.




