Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

FOTO Încă 200 de vârstnici din 10 localități ale țării vor primi telefoane mobile conectate la internet

12 Apr. 2022, 09:48
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
12 Apr. 2022, 09:48 // Societate //  Realitatea.md

Urmare a extinderii programului „Abilitățile digitale conectează generații”, încă 200 de femei și bărbați în vârstă, din 10 localități ale Republicii Moldova, vor primi telefoane mobile conectate la internet și vor învăța să le folosească împreună cu tinerii voluntari.

Proiectul „Abilitățile digitale conectează generații” a fost lansat în anul 2020, drept răspuns la pandemia de COVID-19. Timp de doi ani, această inițiativă a luat amploare devenind foarte populară în rândul persoanelor în vârstă.

„În 2021, fiica mai mare m-a făcut străbunică. Strănepotul meu locuiește în România, l-am văzut prima dată prin telefon. Nu l-am văzut nici până acum în realitate, dar telefonul mă ajută să-l urmăresc cum crește, parcă e lângă mine”, spune Olga Carabet din s. Cazangic, r-l Leova, care locuiește de 12 ani singură și esta una din participantele acestui program.

Conform responsabililor, scopul inițiativei este promovarea îmbătrânirii active și a dialogului dintre generații: în prima fază, 200 de vârstnici au fost ajutați să depășească izolarea socială prin intermediul însușirii tehnologiilor performante, cu suportul a 50 de tineri voluntari. Un an mai târziu, în anul 2021, proiectul a fost extins din nou – alți 100 de femei și bărbați cu vârsta de peste 60 de ani și 25 de voluntari s-au alăturat inițiativei.

Până la această etapă, în program sunt implicate 500 de persoane cu vârsta de peste 60 de ani din 25 de localități din 8 raioane ale țării.

Pe lângă mentoratul oferit în utilizarea telefonului, vârstnicii sunt instruiți cum să utilizeze serviciile online ale Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), astfel ca să poată depune o cerere de realocare a pensiei online sau să se programeze online la ghișeele Caselor Teritoriale de Asigurări Sociale. De asemenea, persoanele în vârstă învață cum să folosească serviciile electronice ale Agenției de Guvernare Electronică, participă la ședințe de grup cu psihologi și medici etc.

„Fundația Moldcell, împreună cu tinerii, susține incluziunea vârstnicilor în lumea digitală, prin facilitarea accesului la rețele de comunicare și cele sociale cum ar fi Viber, WhatsApp, Instagram, Facebook sau Messenger. În proiect sunt antrenați peste 125 de voluntari tineri care instruiesc vârstnicii cu privire la utilizarea telefonul mobil și le oferă suport constant atunci când au nevoie”.

Indicele Îmbătrânirii Active lansat de UNFPA și Ministerul Muncii și Protecției Sociale în 2021 arată că doar o treime din persoanele vârstnice din R. Moldova își folosesc pe deplin potențialul pentru o îmbătrânire activă. Pentru a spori impactul acestui program, în cea de-a treia fază a proiectului s-a alăturat și compania Bayer, care va fi implicată în cele 25 de localități pentru a desfășura activități de îmbătrânire sănătoasă – de la exerciții fizice la cele ce țin de modul sănătos de viață pe tot parcursul vieții. De asemenea, începând cu anul 2022, UNFPA Moldova a extins parteneriatul și cu Republica Cehă.

Conform datelor Studiului Generații si Gen, realizat de UNFPA și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, decalajul digital dintre vârstnici și tineri în Republica Moldova este enorm – doar 34% din populația cu vârsta cuprinsă între 60 și 79 ani au utilizat Internetul, în comparație cu 82% din cei cu vârsta de 15-59 ani.

Proiectul „Abilitățile digitale conectează generații” are drept scop promovarea îmbătrânirii active și incluziunea socială și digitală a persoanelor vârstnice cu ajutorul tinerilor. Proiectul este finanțat de UNFPA Moldova, Fundația Moldcell și Swiss Cooperation in Moldova, Republica Cehă și desfășurat de HelpAge International Moldova, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova în 25 localități rurale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 12:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2026, 12:32 // Slider //  Realitatea.md

Scăderea prețurilor la floarea-soarelui din import, care au ajuns sub nivelul costurilor de producție ale fermierilor din Republica Moldova, este unul dintre motivele pentru care autoritățile au decis extinderea cu două luni a licențierii importurilor de cereale și oleaginoase. Explicațiile au fost oferite de ministrul Agriculturii, Eugen Osmochescu, care a precizat că sectorul se confruntă atât cu probleme comerciale, cât și logistice.

 

Potrivit oficialului, primele două trimestre ale anului 2026 nu au indicat un impact semnificativ al importurilor asupra pieței interne, deși au fost observate unele tendințe în defavoarea producătorilor locali. Situația s-a schimbat însă în trimestrul al treilea, în special pe segmentul florii-soarelui.

„Am observat pentru trimestrul trei, în special la floarea-soarelui, o tendință dramatică de scădere a prețurilor de import în Republica Moldova, care deja sunt mai mici decât prețul de producție comercializat al florii-soarelui de către fermierii noștri”, a declarat ministrul.

Acesta a explicat că diferența dintre prețurile produselor importate și cele ale producției autohtone dezavantajează agricultorii moldoveni, care riscă să își comercializeze recolta în condiții mai puțin favorabile.

Un alt factor care afectează piața este situația logistică din bazinul Mării Negre, unde congestiile de export îngreunează transportul mărfurilor. În aceste condiții, chiar dacă traderii pot cumpăra producția locală, dificultățile de export contribuie la menținerea stocurilor în gospodăriile agricole.

Ministrul a atras atenția că fermierii se confruntă și cu lipsa capacităților de depozitare, în timp ce o parte din recolta disponibilă nu poate fi procesată sau comercializată suficient de rapid. În urma analizei datelor și a consultărilor cu reprezentanții sectorului privat și cu fermierii, autoritățile au considerat necesară prelungirea cu două luni a licențierii importurilor de cereale și oleaginoase.

Potrivit ministrului, măsura urmărește să limiteze efectele negative asupra producătorilor autohtoni, în contextul diferențelor de preț și al dificultăților de comercializare a recoltei. Oficialul a precizat că analiza a fost extinsă și pentru trimestrul al treilea, pentru a include date statistice suplimentare și a evalua mai bine evoluțiile pieței.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Licențierea cerealelor a fost prelungită cu două luni. În timpul dezbaterii deciziei la Guvern, șeful cabinetului de miniștri a adus mai multe critici „Asociației Fermierilor”, fiind nemulțumit că membrii organizației amenință cu proteste și cu blocarea vămilor.

Vasile Tofan le-a sugerat reprezentanților organizației că există și alte interese, decât ale lor. În același timp, prim-ministrul a dezvăluit că, în opinia sa, măsura nu era una primordială.

VIDEO Licențierea cerealelor, prelungită. Tofan se adresează Forței Fermierilor: Sunt interese mai largi în țara asta

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona