Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

FOTO Inspectorii ANTA au primit 11 microbuze noi. „Va permite să oferim servicii eficiente și calitative cetățenilor”

30 Aug. 2024, 10:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
30 Aug. 2024, 10:44 // Societate //  Cătălina Boico

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a primit joi, 29 august, 11 microbuze noi. Autovehicule sunt destinate inspectorilor implicați în operațiunile de supraveghere și control în traficul rutier.

La evenimentul de transmitere a unităților de transport a participat secretarul de stat în domeniul transporturi, Mircea Păscăluță, responsabili din cadrul ANTA și reprezentanți ai Băncii Mondiale.

„ANTA trece printr-un proces de modernizare, iar dotarea Agenției cu instrumentele necesare este parte a procesului. Microbuzele vor contribui la fortificarea proceselor de supraveghere și control și consolidarea capacităților instituționale, fapt ce ne va permite să oferim servicii eficiente și calitative tuturor cetățenilor”, a spus Mircea Păscăluță.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 20:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 20:43 // Slider //  Ana Panaguța

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anulat înregistrarea lui Serghei Sapunji, candidat independent la funcția de primar al satului Chirsova, raionul Comrat, UTA Găgăuzia, pentru alegerile locale noi din 1 noiembrie 2026. Decizia a fost luată după ce Comisia a constatat încălcarea legislației electorale privind finanțarea campaniei.

Potrivit materialelor examinate de CEC, în urma unei întâlniri cu alegătorii, candidatul ar fi organizat procurarea și livrarea a circa 5,3 tone de piatră spartă către un locuitor al satului. Materialul, în valoare de 4.000 de lei, ar fi fost achitat din banii personali ai candidatului.

CEC consideră că oferirea unui astfel de avantaj material în contextul campaniei electorale contravine interdicției de a oferi bunuri sau alte beneficii alegătorilor pentru a le influența exercitarea drepturilor electorale.

Anterior, Consiliul electoral al circumscripției sătești Chirsova constatase încălcarea și aplicase o sancțiune sub formă de avertisment. În urma verificării legalității deciziei, CEC a anulat însă hotărârea consiliului electoral, argumentând că, potrivit Codului electoral, încălcarea constatată atrage anularea înregistrării candidatului.

Totodată, Comisia a atenționat consiliul electoral să aplice întocmai prevederile legislației și sancțiunile corespunzătoare încălcărilor depistate.

Hotărârea CEC poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de trei zile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!