Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

FOTO MAI a primit echipamente pentru operaționalizarea registrului electronic al armelor. Din partea cui este suportul

14 Sept. 2022, 13:54
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
14 Sept. 2022, 13:54 // Societate //  Realitatea.md

Uniunea Europeană și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, prin intermediul proiectului regional SEESAC (Centrul de control a armelor de calibru mic și a armamentului ușor din Europa de Sud Est), a oferit Ministerului Afacerilor Interne echipamente IT în valoare de aproximativ 170.000 euro pentru operaționalizarea la nivel național a registrului electronic al armelor.

Registrul electronic al armelor a fost dezvoltat cu suportul financiar al UE în cadrul Programului de suport bugetar pentru Reforma Poliției 2016-2020.

„Astăzi asistăm la inițierea unei file noi în activitatea Poliției din Republica Moldova și anume când obiectivul de digitalizare a proceselor se materializează pas cu pas”, a afirmat Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției.

„Prin această inițiativă sprijinim activitatea desfășurată de autoritățile naționale în vederea avansării în continuare în domeniul controlului armelor de calibru mic și a armamentului ușor. În conformitate cu Agenda de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană și în contextul noului statut de țară candidată, această acțiune finanțată de UE reprezintă o contribuție suplimentară la securitatea și lupta împotriva criminalității organizate. Aceasta este o prioritate cheie pentru cooperarea UE cu Republica Moldova în beneficiul cetățenilor săi”, a subliniat Jānis Mažeiks, Ambasadorul UE în Republica Moldova.

„În aceste vremuri incerte, este imperativ să continuăm să dezvoltăm soluții inovatoare pentru a aborda provocările contemporane de securitate. Operaționalizarea registrului electronic pentru o evidență rapidă și digitală a armelor de foc reprezintă o componentă importantă a sprijinului comprehensiv pe care îl oferim autorităților pentru a aborda de o manieră eficientă și eficace amenințările pe care le implică armele de foc”, a spus Dima Al-Khatib, Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Operaționalizarea la nivel național a registrului electronic al armelor va îmbunătăți în mod semnificativ evidența și păstrarea de Poliție a datelor cu privire la armele de foc deținute legal în Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Echipamentul IT pentru registrul armelor a fost furnizat în baza Deciziei 2019/2111 a Consiliului UE „de sprijinire a activităților SEESAC de dezarmare și control a armelor în Europa de Sud-Est pentru a reduce amenințările de utilizare ilicită a armelor de calibru mic, a armamentului ușor și a munițiilor aferente”, care aduce o contribuție suplimentară la îmbunătățirea securității în regiunea Europei de Sud-Est și în UE prin combaterea amenințării regionale generate de utilizarea ilicită a armelor de calibru mic, a armamentului ușor și a munițiilor.

Această donație importantă reprezintă o continuare a sprijinului pe care PNUD și SEESAC l-au acordat autorităților din Republica Moldova, cu asistența financiară a UE, pentru a asigura controlul eficient și eficace a armelor de calibru mic și a armamentului ușor (AMAU).

Conform Deciziei Consiliului Uniunii Europene PESC 2016/2356 și cu sprijinul financiar al UE, proiectul SEESAC a PNUD a furnizat pentru majoritatea jurisdicțiilor din Balcanii de Vest și Republica Moldova un aparat de marcat cu laser, care va fi utilizat pentru a îmbunătăți la nivel regional capacitățile de marcare a armelor de foc la import și dezactivare a acestora, în conformitate cu standardele UE. Furnizarea și instalarea echipamentelor a fost urmată de o instruire specializată. Marcarea armelor de foc este o condiție prealabilă esențială pentru o monitorizare reușită și, în acest fel, pentru a preveni deturnarea armelor de foc în fluxurile ilicite.

Cu suportul financiar al UE, SEESAC oferă sprijin complex instituțiilor din Republica Moldova în prevenirea și combaterea utilizării abuzive, posesiei ilicite și traficului de arme de foc. Acest sprijin include distrugerea, începând cu 2004, a 9.836 de arme de calibru mic și armament ușor și a 1.955 de piese și componente, precum și modernizarea infrastructurii de securitate la un depozit al Ministerului Apărării, un alt depozit al Inspectoratului General al Poliției și două camere de păstrare a corpurilor delicte ale Inspectoratului General al Poliției. SEESAC a asigurat, de asemenea, numeroase cursuri de formare personalului Ministerului Apărării și al Ministerului Afacerilor Interne în vederea consolidării capacităților acestora. Totodată, SEESAC a sprijinit desfășurarea de campanii de informare cu privire la pericolele utilizării abuzive și ale posesiei ilicite a armelor de foc prin mai multe acțiuni de colectare a AMAU și de sensibilizare a populației, acțiuni despre care au aflat peste 100.000 de persoane.

Prin activitățile sale, SEESAC își propune să consolideze capacitățile factorilor de interes la nivel național și regional de a controla și de a reduce proliferarea și utilizarea abuzivă a armelor de calibru mic și a armelor ușoare, pentru a promova egalitatea de gen, pentru a facilita cooperarea regională și pentru a contribui la sporirea stabilității, securității și dezvoltării în Europa de Sud-Est și de Est. Instituția funcționează ca o inițiativă comună a PNUD și a Consiliului de Cooperare Regională și colaborează strâns cu guvernele din Europa de Sud-Est și de Est.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 18:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
26 Oct. 2026, 18:28 // Slider //  Victoria Laur

Judecătoarea Olga Bejenari a picat evaluarea Comisiei vetting. Evaluarea indică că magistrata nu întrunește criteriile de integritate financiară.

„Raportul cuprinde faptele relevante examinate, argumentele care au fundamentat constatările Completului, precum și propunerea privind nepromovarea evaluării externe”, transmite serviciul de presă al Comisiei.

Consiliul Superior al Magistraturii urmează să examineze raportul și să decidă dacă îl acceptă sau îl respinge.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Olga Bejenari a ajuns în atenția publică în iunie 2020, după ce a achitat doi luptători K1, în cazul omorului de lângă Atrium, potrivit Ziarului de Gardă. Magistrata a mai făcut parte din completul care a decis reexaminarea dosarului lui Veaceslav Platon, condamnat la 18 ani de pușcărie.

Olga Bejenari a examinat din 2023 și dosarul Marinei Tauber. Judecătoarea a pronunțat și sentința lui Gheorghe Begu, condamnat la trei ani și șase luni de pușcărie, după accidentul violent de pe bd. Dacia. Urmare a impactului, tânăra Marcela Palade rămase fără picioare.

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova