Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO Maia Sandu, la „Empower Locals 2024: Afacerile locale merg în UE”. „Aderarea la UE e cel mai bun viitor”

18 Apr. 2024, 16:10
 // Categoria: Politica // Autor:  Cătălina Boico
18 Apr. 2024, 16:10 // Politica //  Cătălina Boico

Președinta Maia Sandu a participat, astăzi, 18 aprilie, la evenimentul „Empower Locals 2024: Afacerile locale merg în UE”, organizat de Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii. 

În mesajul său către antreprenori, șefa statului și-a exprimat aprecierea pentru proiectele și ideile în care ei cred, pentru riscurile pe care și le asumă și pentru curajul de a dezvolta afaceri și crea valoare adăugată aici, acasă.

„Întreprinderile mici și mijlocii sunt coloana vertebrală a economiei noastre, voi sunteți catalizatorii inovației și motorul creșterii bunăstării în Moldova”, a afirmat Președinta.

De asemenea, Maia Sandu a subliniat că, până acum, s-au făcut mai mulți pași pentru a cultiva o relație de parteneriat între autorități și business: Guvernul reduce povara birocratică pentru mediul de afaceri și continuă procesul de dereglementare și digitalizare a serviciilor publice, care economisesc timpul și resursele companiilor moldovenești.

„În ultimii ani, țara noastră a muncit pentru a dezvolta o economie deschisă, liberă și digitală, pregătită pentru integrarea în piața Uniunii Europene, cea mai mare piață din lume. În acest parcurs, statul împreună cu partenerii de dezvoltare vor fi alături de oamenii de afaceri. Iar mii de întreprinderi mici și mijlocii se dezvoltă datorită granturilor sau creditelor cu dobândă subvenționată prin Programul FACEM, „373” și alte programe ale Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, dar și din Fondul de garantare a creditelor”, se arată în comunicatul emis de Președenție.

Totodată, în adresarea sa, președinta Sandu a punctat că „succesul antreprenorilor din țara noastră este și succesul Republicii Moldova”.

Pe final, ea i-a invitat pe antreprenori să sprijine efortul de a transmite cât mai pe larg mesajul că „aderarea la UE este singura șansă pentru transformarea Republicii Moldova într-un stat democratic, sigur și prosper. Aderarea la UE e cel mai bun viitor pe care îl putem oferi generației noastre și celor următoare”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!