Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

FOTO Mașini noi, în dotarea IGSU. Autospecialele vor fi utilizate în UTA Găgăuzia

11 Aug. 2026, 19:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
11 Aug. 2026, 19:40 // Societate //  Cătălina Boico

Cinci autovehicule de intervenție primară în situații de risc, de tip Dacia Duster, au fost recepționate vineri, 7 august, de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Automobilele sunt destinate subdiviziunilor IGSU din UTA Găgăuzia.

Valoarea totală a bunurilor constituie 134.000 de euro.

Noile autospeciale vor fi utilizate de subdiviziunile din Comrat, Ceadîr-Lunga, Vulcănești și Basarabeasca. Acestea vor contribui la creșterea mobilității echipajelor, reducerea timpului de răspuns și eficientizarea intervențiilor în situații de urgență.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Direcția regională situații excepționale UTA Găgăuzia este partener în proiectul EnIS – „Enhancing the Intervention Skills of Professional Firefighters”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg VI-A NEXT România–Republica Moldova 2021–2027. Bugetul total al proiectului este de 777.777 de euro, iar scopul acestuia este dezvoltarea capacităților profesionale și operaționale ale pompierilor și salvatorilor.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 12:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
30 Oct. 2026, 12:23 // Slider //  Victoria Laur

Un sondaj online neautorizat colecta preferințele electorale ale populației Găgăuziei, anunță Stratcom. Specialiștii au identificat acțiunile pe platforma opinesta.com.

Identitatea organizatorului și a finanțatorului nu a fost declarată, CEC nu a emis autorizație pentru cercetarea sociologică. Domeniul a fost înregistrat pe 27 iulie 2026, iar platforma conține elemente în limba rusă, referințe la VK și Odnoklassniki și un identificator asociat districtului federal Volga din Rusia.

„Chestionarul era disponibil în două versiuni, rusă și română, și includea aceleași întrebări privind notorietatea și atitudinea față de cei opt candidați la funcția de Bașcan. Suplimentar, erau evaluate satisfacția față de situația din țară, percepția asupra direcției de dezvoltare a statului, aprobarea activității și încrederea în autoritățile centrale. Structura chestionarului permitea corelarea percepțiilor asupra candidaților regionali cu atitudinile față de autoritățile centrale”, notează responsabilii de la Stratcom.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Chestionarul conținea întrebări despre data scrutinului, intenția de participare, candidatul preferat, alternativa în cazul absenței acestuia în buletinul de vot și concurenții electorali pentru care respondentul nu ar vota în niciun caz. De asemenea, au fost incluse opțiuni privind neparticiparea, anularea buletinului și indecizia.

„Preferințele electorale erau corelate cu vârsta, sexul, etnia, religia, localitatea, ocupația și situația materială. Chestionarul solicită suplimentar indicarea surselor obișnuite de știri și a canalului prin care respondentul a aflat despre sondaj (Facebook Telegram, TikTok, etc). Aceasta indică posibilitatea asocierii profilului electoral al respondenților cu caracteristicile socio-demografice și consumul de informații. Datele din configurația platformei arată că activitatea viza colectarea a aproximativ 1500 de răspunsuri în română și rusă, prin Facebook și Instagram”, transmite experții de la Stratcom.

Datele disponibile nu au permis stabilirea numărului efectiv de chestionare completate sau a impactului asupra comportamentului electoral.