Un accident rutier cu implicarea unui microbuz, care se deplasa în tranzit spre Republica Moldova, s-a produs astăzi, în jurul orei 12:00, în județul Mureș, România. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), informează că accidentul a avut loc în raza localității Andreneasa și a rezultat cu vătămarea corporală a 13 persoane, respectiv a celor doi conducători auto, pasagerii din microbuz precum şi a trei pasageri din autoturism.
Potrivit informațiilor, în microbuz se aflau nouă cetățeni moldoveni, dintre care 8 urmând a fi transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate iar o persoană, fiind cu traumatisme ușoare a refuzat spitalizarea.
Reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova la București sunt în contact cu autoritățile locale în vederea obținerii informațiilor suplimentare.
Totodată, cazul a fost referit spre monitorizare și responsabililor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit IPJ Mureş, ambii conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţiştii rutieri din cadrul Biroului Rutier Reghin pentru stabilirea tuturor împrejurărilor şi cauzelor producerii evenimentului rutier.
Circulaţia în zonă este în continuare blocată pe ambele sensuri de circulaţie.


