Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

FOTO O americancă a construit orașul Mariupol din turtă dulce. Mihail Dianov s-a ales cu propria figurină

31 Dec. 2022, 13:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
31 Dec. 2022, 13:00 // Actualitate //  Realitatea.md

Velida Kent, o americancă de origine tătară din Crimeea, care a locuit la Kiev câțiva ani, a construit o copie a orașului Mariupol, din turtă dulce. În orașul de ghimbir, femeia a amplasat clădirile cu cele mai tragice povești: teatrul dramatic ruinat, maternitatea bombardată și uzina metalurgică Azovstal, alături de figurinele soldaților ucraineni. Celebrul luptător de la Azovstal, Mihail Dianov, care se află la reabilitare în SUA, a venit să-și vadă figurina și orașul pe care l-a apărat timp de câteva luni, scrie Voice of America.

Deja de 15 ani, Velida Kent coace căsuțe de turtă dulce pentru sărbătorile de iarnă. Autoarea a decis să creeze Mariupolul din turtă dulce încă din vară, pentru că gândurile despre orașul-martir nu o părăseau. Când a început să lucreze, Velida era copleșită de durere, dar și de mândrie.

„Am creat Mariupolul: uzina metalurgică, teatrul dramatic și spitalul, fiindcă pentru mine acest oraș întruchipează demnitatea și curajul poporului ucrainean. Trupele ruse au stat aici câteva luni, fiindcă nu-i puteau învinge pe acești oameni – soldați, medici, femei, bărbați și copii”.

Velida nu a fost niciodată la Mariupol. Din acest motiv, s-a pregătit minuțios înainte de a începe să facă orașul din turtă dulce: a citit cărți, a consultat imagini și videoclipuri cu orașul înainte și după atrocitățile rusești. Unul dintre cele mai emoționante momente a fost modelarea maternității distruse de bombardamentele rusești. Când citea știrile și privea multiplele fotografii, Velida nu putea să-și oprească lacrimile.

Din punct de vedere tehnic, cel mai dificil a fost să modeleze copia uzinei „Azovstal”. Pentru aceasta, Velida a trebuit să devină brutar, arhitect și inginer în același timp. Soțul a ajutat-o la construirea căii ferate, iar fiul a realizat figurinele apărătorilor ucraineni.

„Nu cunoșteam nimic despre uzina Azovstal și a trebuit să fac multe cercetări. Am căutat fotografii, am privit materiale video din anii 80 și am citit două teze de licență despre secția de forjare a uzinei, pentru că trebuia să înțeleg ce reprezintă și cum funcționează”.

Teatrul Dramatic din Mariupol, realizat din turtă dulce, este o reamintire a faptului că în timp ce toată lumea sărbătorește Anul Nou, în Ucraina este război. Din acest motiv, în loc de brazi, în orașul de ghimbir al Velidei sunt rachete rusești.

„Nu am dispoziție festivă. De exemplu, înainte de război, lângă teatrul din Mariupol era un brad și aveau loc serbări. Acum nu mai este nimic bun acolo. Depun atât de multă energie și gânduri în ceea ce fac, încât cred că asta va ajuta toată Ucraina”, mărturisește autoarea proiectului.

Velida a cheltuit peste 12 kg de făină și mai mult de o lună de muncă zilnică pentru a pregăti toate prăjiturile. A depus efort maxim pentru a povesti lumii întregi despre crimele rusești, prin care au trecut și membrii familiei sale. Părinții Velidei sunt tătari din Crimeea, victime ale regimului stalinist.

„Stalin mi-a deportat părinții în Uzbekistan, mama mea s-a născut în GULAG. Conducerea rusă ne-a distrus familia”, a spus Velida.

Mariupolul din turtă dulce a fost expus la Casa Ucraineană de la Washington. Mihail Dianov – unul dintre apărătorii orașului, a reușit deja să-l vadă. Luptătorul din Mariupol a primit în dar propria figurină din turtă dulce, însă a decis să o lase la Azovstalul din ghimbir.

Autoarea proiectului speră că în curând va putea vizita adevăratul Mariupol, precum și baștina familiei sale – Crimeea eliberată.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova