Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

FOTO Opoziția din Albania a pornit un incendiu în Parlament pentru a bloca dezbaterea bugetului

20 Nov. 2023, 17:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
20 Nov. 2023, 17:58 // În Lume //  Elena Putregai

Parlamentul albanez şi-a întrerupt luni, 20 noiembrie curent, o dezbatere după ce mai mulţi deputaţi ai opoziţiei de dreapta au provocat un mic incendiu aruncând fumigene în sala de plen pentru a bloca dezbaterea bugetului pentru anul viitor, pe care opoziţia îl descrie drept o „hoţie” a actualei puteri social-democrate.

Deputaţi membri ai Partidului Democrat (n. red. – de dreapta) au lansat aproximativ zece fumigene care au declanşat incendiul stins rapid de personalul de securitate, care a folosit apa din sticlele găsite în sală. Incidentul s-a produs în timp ce preşedinta Camerei Deputaţilor, Lindita Nikolla, a deschis dezbaterea asupra proiectului de buget pentru anul viitor prezentat de guvernul condus de Partidul Socialist al premierului Edi Rama.

Înaintea dezbaterii a avut loc şi o altercaţie fizică între gărzile de securitate ale Parlamentului şi mai mulţi deputaţi susţinători ai fostului premier de dreapta Sali Berisha, în prezent parlamentar.

În ciuda tensiunilor şi fumului din sală, majoritatea de stânga a aprobat bugetul în primă lectură, după care şedinţa parlamentului a fost întreruptă. Berisha a susţinut acţiunea colegilor săi de partid pentru a împiedica ceea ce el a descris drept „cea mai mare hoţie din istoria” Albaniei. Fumigenele sunt „un instrument care a incendiat procedura neconstituţională a acestui guvern al hoţilor”, a mai spus fostul premier.

De partea sa, preşedinta legislativului a acuzat opoziţia că încearcă să împiedice discutarea „creşterii salariilor, a pensiilor şi a plăţii datoriilor”. Nu este prima dată când opoziţia recurge la bombe fumigene pentru a obstrucţiona activitatea parlamentului de la Tirana.

Opoziţia de dreapta îi acuză pe mai mulţi membri ai guvernului social-democrat de corupţie, respectiv fraude şi deturnări de fonduri, şi cere în zadar de un an lansarea unei anchete parlamentare cu privire la acestea. Conservatorii le reproşează celor de la putere că împiedică declanşarea unei asemenea investigaţii, motiv pentru care în ultimele săptămâni au mai recurs în plenul parlamentului la acţiuni similare celei de luni.

Fostul premier, Sali Berisha, este la rândul său investigat pentru presupuse fapte de corupţie şi are interdicţie de a părăsi ţara.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!