Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO Orașul în care locurile de veci costă mai mult pe metru pătrat decât cele mai luxoase vile

11 Iul. 2023, 08:22
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
11 Iul. 2023, 08:22 // În Lume //  Redacția Realitatea

Turnul Shan Sum din Hong Kong, ornat la interior cu marmură albă, are 12 etaje și este unul dintre cele mai luxoase locuri din oraș, însă nu este pentru un cumpărător obișnuit.

Aici, în schimbul unei sume de minim 53.000 de dolari, oamenii își pot cumpăra un loc în care să își doarmă somnul de veci, scrie CNN. Acest columbar privat, care se regăsește într-o clădire în formă de evantai proiectată de un arhitect german, a fost construită pentru a adăposti rămășițele incinerate a 23.000 de persoane și nu este nicidecum o investiție ieftină.

Pe lângă unitățile în care se păstrează o singură urnă, nișele pentru două urne se vând cu 76.000 de dolari, în timp ce cele de familie, unde pot intra până la opt urne pot ajunge la 430.000 de dolari.

Având în vedere că nișele standard au mai puțin de 0,1 metri cubi, se poate spune că un loc în acest turn este relativ mai scump decât cea mai scumpă proprietate pentru oameni vii din acest oraș – o vilă în zona super exclusivistă „The Peak” în luna martie s-a vândut cu în jur de 350.000 de dolari pe metru pătrat. Dar Shan Sum, care se găsește într-un colț al cartierului industrial Kwai Chung nici măcar nu este cel mai scump loc pentru morți din Hong Kong.

Potrivit Consiliului Consumatorului din Hong Kong, cea mai scumpă nișă se află într-un complex care seamănă cu un templu din nordul cartierului Fanling și poate fi achiziționată în schimbul sumei de 660.000 de dolari – fără costul de administrare de cel puțin 25.000 de dolari. O astfel de investiție ar putea să nu pară atât de rea, dat fiind orizontul nesfârșit al vieții de apoi, dar columbarele private precum Shan Sum nu pot oferi un loc de veci pentru totdeauna: cenușa poate fi păstrată doar atât cât ține licența privată a afacerii, obținută de la guvernul din Hong Kong.

Aceste licențe au de obicei o limită de 10 ani și se obțin foarte greu. Licența Shan Sum va expira în 2033. Prețul plătit pentru un astfel de loc de veci include mult mai mult decât spațiul pentru urnă. Turnul Shan Sum, care se traduce prin „inimă binevoitoare”, dispune de un acoperiș accesibil și balcoane întortocheate decorate cu grădini în miniatură de care membrii familiei se pot bucura când vin să își viziteze rudele decedate, în timp ce aproape o cincime din suprafața clădirii este spațiu deschis.

Designul este inspirat din cimitirele tradiționale chinezești localizate pe versanții munților pentru a atrage energii Feng Shui pozitive. Există și elemente moderne precum aparatele de dezumidificare și sistemele de aer condiționat, precum și o aplicație prin care familiile își pot rezerva un interval orar în care vor să aducă ofrande strămoșilor decedați. Într-un oraș cu peste 7 milioane de locuitori și unele dintre cele mai dens populate cartiere din lume, competiția pentru spațiu se încinge atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți. Cu toate că Hong Kong nu este un oraș mic – este de aproximativ 1,4 ori mai mare decât New York – terenul muntos face ca o mare parte din teritoriul său să fie nepotrivit pentru dezvoltarea urbană. Dimensiunea unei case în medie este de doar 40 de metri pătrați – una dintre cele mai mici din lume – cu toate că prețul depășește în medie un milion de dolari.

Lipsa de spațiu continuă și în lumea de apoi, exacerbată de populația tot mai îmbătrânită a Hong Kong-ului. Peste 1 din 5 locuitori au mai mult de 65 de ani, numărul putând ajunge până la 1 din 3 în 2069. Cu toate că peste 90% din locuitorii din Hong Kong aleg incinerarea, spațiul de păstrare al rămășițelor se epuizează. Asta pentru că, în mod tradițional, chinezii preferă ca în loc să arunce cenușa în vânt, să o păstreze într-un loc fizic pentru a le putea aduce omagii și ofrande celor decedați.

În Sham Sun, fiecare etaj este dedicat unei alte religii pentru a putea răspunde nevoilor unei game largi de obiceiuri funerare. Spre exemplu, există locuri luminoase și aerisite gândite pentru a-i atrage pe budiști și o secțiune dedicată adepților lui Guanyin, zeița chineză a milei, a cărei imagine apare pe ușițele micilor compartimente. Există chiar și un etaj separat pentru cei nereligioși unde fiecare nișă beneficiază de un acoperiș pe stil chinezesc și uși duble decorate cu monede de aur care simbolizează o viață de apoi cât mai prosperă.

 

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:29 // Slider //  Daniela Baranovschi

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!