Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO Parlamentul, asaltat de copii. Sala plenară și biroul de serviciu al lui Igor Grosu, principala atracție turistică

23 Mai 2022, 18:28
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
23 Mai 2022, 18:28 // Politica //  Realitatea.md

De Ziua Ușilor Deschise, organizate cu prilejul aniversării a 31-a a Parlamentului, instituția a fost găzduită de aproape 1 500 de vizitatori din diferite localități ale țării, dar și de peste hotare.

Traseul turistic prin clădirea Parlamentului a inclus sala de ședințe plenare și sala Europa, muzeul Parlamentului și sala pentru conferințe de presă. În hol a fost vernisată o expoziție de documente, cărți și fotografii rare, care mărturisesc despre istoria celor 31 de ani ai Parlamentului.

Copiii au vizitat și biroul de serviciu al șefului Legislativului, Igor Grosu, unde au încercat fotoliul de președintelui Parlamentului și au aflat detalii despre munca de conducător al instituției parlamentare.

În scuarul din fața Parlamentului copiii au beneficiat de diverse activități interactive – concurs de desen, improvizație teatrală, jocuri intelectuale și competiții sportive. Micuții s-au bucurat de cadouri din partea Fondului Națiunilor Unite pentru Populație.

Toți vizitatorii au putut discuta cu deputații despre istoria și actualitatea instituției parlamentare și s-au arătat bucuroși de deschiderea aleșilor poporului. În discuții, oamenii au abordat mai multe probleme personale și au primit răspunsuri ori invitații în audiență pentru ca acestea să fie soluționate în mod eficient.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și alți deputați au avut rolul de ghizi pentru numeroși copii, tineri și adulți care au venit la Parlament.

Ziua Ușilor Deschise a fost organizată în premieră din momentul constituirii Parlamentului de legislatura a XI-a.

Oaspeții pot vizita clădirea Parlamentului Republicii Moldova și în zile obișnuite. De luni până vineri, în baza programării prealabile, sunt organizate vizite de informare. Acestea au fost reluate, odată cu relaxarea măsurilor de sănătate publică de către autorități, în luna martie a anului curent. De atunci instituția a fost vizitată de aproape 2500 de persoane, atât din țară, cât și din străinătate.

             

 

       

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 11:49
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 11:49 // Slider //  Victoria Laur

Străinii și rezidenții din Rusia, care nu dețin cetățenia țării, a unui stat prietenos cu ea sau nu au reședință acolo, vor fi considerați originari din „țări neprietenoase”. Un decret corespunzător a fost semnat de Vladimir Putin.

Documentul a fost semnat pe 5 noiembrie. Prin intermediul decretului se schimbă mai multe reglementări, inclusiv referitoare la creditare, relații corporative, achitarea împrumuturilor contractate peste hotare și plata dobânzilor la investiții în hârtii de valoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Banca Centrală a Rusiei urmează să clarifice modul în care se vor aplica noile reglementări. Anterior, acestea vizau exclusiv persoanele care aveau cetățenia „statelor neprietenoase” și persoanele care își desfășoară acolo activitatea de bază.

În lista „statelor neprietenoase” Rusiei sunt incluse aproape 50 de țări, inclusiv toți membrii UE, SUA, Canada, Ucraina, Australia, Islanda, Coreea, Noua Zeelandă, Singapore, Thailanda, Elveția ș. a.