Noapte de foc au avut, aseară, pompierii din Capitală. Aceștia au fost solicitați să intervină pe strada Ismail, acolo unde flăcările au cuprins un apartament de la etajul 4.
Potrivit IGSU, incendiul s-a produs într-un bloc locativ pe strada Ismail 98/2.
„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:44. Potrivit datelor înregistrate, un apartament de la etajul 4 a fost cuprins de flăcări. Pentru lichidarea arderii la fața locului au ajuns două echipaje de salvatori, care au reușit localizarea incendiului la ora 19:06. În timpul intervenției, angajații IGSU au evacuat 4 persoane din apartamentul vecin pentru evitarea intoxicării acestora cu produsele de ardere. Incendiul a fost lichidat la ora 19:18, iar flăcările au distrus mai multe bunuri materiale din interiorul bucătăriei cu suprafața de 9 m2”, anunță IGSU.
Nici o persoană nu a avut de suferit, mai anunță specialiștii. Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.




