Poliția din Ialoveni solicită suportul cetățenilor pentru stabilirea locului aflării unui tânăr de 19 ani, locuitor al orașului Ialoveni, care la 6 decembrie a părăsit domiciliul comunicând familiei că pleacă în municipiul Chișinău, dar nu a mai revenit.
Potrivit oamenilor legii, adolescentul a plecat de acasă în jurul orei 14:00.
Semnalmente: înălțimea 1,85 m și ochi căprui.
Tânărul era îmbrăcat în blugi, geacă, căciulă neagră și încălțat în adidași negri.
Cei care dețin informații despre locul aflării acestuia sunt rugați să anunțe Poliția la 068244443 sau 112.
Deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) Grigorii Uzun nu va candida la funcția de bașcan al Găgăuziei. El și-a retras intenția de a intra în cursa electorală, după ce a constatat că nu îndeplinește condiția privind cunoașterea limbii române, prevăzută de legislația electorală. Uzun a declarat că nu cunoaște limba română și a susținut că această cerință ar fi trebuit să se aplice abia peste patru ani, nu în prezent. Totodată, deputatul a spus că intenționează să învețe limba română.
De asemenea, liderul PSRM a criticat, la rândul său, aplicarea actuală a cerinței lingvistice și a susținut că modificarea legislativă ar fi trebuit să intre în vigoare peste patru ani. Liderul PSRM a menționat că formațiunea așteaptă și o decizie a Curții Constituționale pe acest subiect.
„Limba moldovenească trebuie de știu, viitorul membru al Guvernului trebuie să cunoască limba de stat, dar să modifici legislația cu două săptămâni înainte este anticonstituțional”, a spus Dodon.
PSRM a mai anunțat că urmează să decidă în următoarele zile pe cine va susține la funcția de bașcan. Potrivit lui Dodon, formațiunea discută cu mai mulți potențiali candidați și va anunța decizia după consultări.
Precizăm că, alegerile pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară a Găgăuziei sunt programate pentru 15 noiembrie. Depunerea documentelor pentru înregistrarea candidaților a început la 21 septembrie și se va încheia în data de 6 octombrie. Pentru funcția de bașcan, legislația prevede, între altele, ca persoana să aibă cel puțin 35 de ani, să fi locuit sau avut domiciliul în Găgăuzia cel puțin 10 ani și să cunoască limbile găgăuză și română.
Până acum, și-au anunțat intenția de a candida Alexandr Stoianoglo, Fiodor Gagauz, Nicolai Dudoglo,Ivana Koksal și Piotr Vlah.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.