Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO Pregătirile pentru 9 mai sunt în toi! Angajații Primăriei Chișinău, văzuți la Complexul „Eternitate”

07 Mai 2024, 14:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
07 Mai 2024, 14:01 // Actualitate //  Cătălina Boico

Angajații Primăriei municipiului Chișinău au fost surpinși marți, 7 mai curent, în timp ce făceau curățenie la Complexul Memorial „Eternitate”, recent trecut în gestiunea municipalității. Pregătirile se fac în contextul zilei de 9 mai, a anunțat mai târziu edilul Ion Ceban.

„Primăria Municipiului Chișinău organizează pe data de 9 mai, când este sărbătorită Ziua Victoriei asupra fascismului, ora 11:00, la Complexul Memorial „Eternitate”, un eveniment cu genericul „Împreună pentru Pace!”. Evenimentul este organizat sub deviza unității și solidarității pentru un viitor pașnic și armonios. Totodată, promovează dialogul intercultural și valorile fundamentale ale umanității.

Programul include o gamă variată de activități artistice și culturale, printre care se numără:

  • Expoziția „Istoria prin prisma evenimentelor și personalităților”, ce va oferi o incursiune în momentele-cheie ale istoriei, ilustrând rolul crucial al dialogului și al cooperării în menținerea păcii și stabilității globale.
  • Expoziția de pictură „Împreună pentru Pace!”, ce va prezenta creațiile artistice ale elevilor Școlilor de Arte și instituțiilor de învățământ general din municipiul Chișinău, exprimând aspirațiile și viziunile tinerilor cu privire la un viitor bazat pe pace și înțelegere.
  • Concert-manifest „Pace Planetei Pământ!”, structurat în trei tablouri, ce va aduce în fața publicului prestigioase formații, ansambluri și soliști: Orchestra de Cameră, coordonator Mihai Ungur; Formația „Millenium”; Ansamblul de violoniști „Divertisment”, Natalia Tanasiiciuc, Geta Burlacu, Adrian Ursu și Brio Sonores, ce vor interpreta compoziții muzicale consacrate, transmițând mesajul puternic al unității și al solidarității”, informează responsabilii Primăriei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În aceeași zi, Primăria va amenaja două corturi cu informații despre proiectele pe care le desfășoară împreună cu partenerii de dezvoltare în centrul orașului, în contextul Zilei Europei.

„Chișinăul are un portofoliu de aproape 3 miliarde de lei, care cuprinde proiecte în domeniul eficienței energetice, reabilitarea drumurilor, Proiectul „Deșeuri Solide Chișinău”, restabilirea rețelelor de apeduct și canalizare, reabilitarea râului Bîc și multe altele ce includ domeniul social.

La corturile Primăriei Chișinău vom desfășura diverse activități pentru toate vârstele. Vom avea sesiuni de discuții cu vizitatorii, prezentări de proiecte, joc de șah cu campioni (juniori și seniori), quiz despre Chișinău cu premii, spațiu special amenajat pentru distracția copiilor. Pentru tineri vom avea multe oportunități – sesiuni de prezentare a activității Centrelor de Tineret din municipiu, prezentarea inițiativei Chișinău „Capitala Europeană a Tineretului” (EYC) 2027, sesiune de informare despre instrumentele de finanțare a tinerilor, master class de desen pe pânză și concursul de slogane și grafică Chișinău – „Capitala Europeană a Tineretului” (EYC) 2027”, se arată într-un comunicat al municipalității.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!