UPDATE
Inspectoratul General de Carabinieri infirmă că angajatul său ar fi permis fiicei care nu deține permis să conducă mașina.
„În ultimele 24 de ore nici un angajat IGC nu a fost implicat în careva accidente rutiere. Totodată, nici un angajat IGC nu a transmis mijlocul de transport unei altei persoane terțe care ar fi fost implicată în accident rutier”, se arată într-o reacție transmisă redacției Realitatea.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Tânăra fără permis de conducere, care a provocat un accident grav în stânga Nistrului, ar fi fiica unui angajat al Ministerului de Interne, conform Pulsmedia. Mai exact, este vorba despre un ofițer din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri.
Sursa citată precizează că tatăl este cel care i-ar fi încredințat să șofeze Mercedesul. Pe lângă tânără, în mașină se mai aflau trei pasageri, au anunțat autoritățile autoproclamate.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Vehiculul a ieșit pe contrasens și s-a izbit violent de un Opel. În urma impactului, o persoană a suportat comoție cerebrală și are coastele rupte.
Tiraspolul susține că tânăra și proprietarul vehiculului riscă să fie sancționați cu 920 de ruble transnistrene. Redacția Realitatea a solicitat reacții de la Ministerul de Interne și Inspectoratul General al Carabinierilor. Revenim cu actualizări imediat ce obținem răspunsuri de la instituțiile vizate.





