O clădire rezidențială cu două etaje din cartierul turistic Plaka, situat în apropierea Acropolei din Atena, a fost grav avariată și parțial s-a prăbușit în urma unei explozii. Trei persoane au fost rănite, iar suflul deflagrației a provocat pagube mai multor clădiri, magazine și automobile din zonă.
Deocamdată, autoritățile nu au stabilit cauza exploziei. În urma deflagrației, pietre și cioburi de sticlă au fost proiectate până la o distanță de aproximativ trei străzi. Zona în care s-a produs incidentul se află în apropierea unor obiective turistice importante ale Atenei, inclusiv Acropolele și Templul lui Zeus, scrie Observatornews.ro.
Purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Constantina Dimoglidou, a declarat pentru postul public de televiziune ERT că pompierii nu au încheiat încă inspecţia la faţa locului.
Echipajele de pompieri şi ambulanţele s-au grăbit la faţa locului, în timp ce fumul se ridica deasupra monumentelor antice. Clădirea în care a avut loc explozia a fost redusă la o ruină de metal contorsionat, balcoane sparte şi dale de beton suspendate.
„A fost ca şi cum întreaga clădire, întregul bloc ar fi explodat. Atât de puternică a fost”, a spus un rezident local, Andreas Martzaklis.
Potrivit sursei citate, un trecător a fost rănite, iar două femei care fuseseră blocate într-o clădire alăturată au fost salvate şi sunt tratate la spital.
Zona găzduieşte numeroase hoteluri şi apartamente de închiriat pentru turişti, iar mulţimi de vizitatori se plimbă pe străzile sale înguste, mărginite de cafenele şi magazine de suveniruri. O sursă din poliţie a declarat că cel puţin cinci persoane locuiau în clădire, o parte din aceasta fiind închiriată turiştilor.
Nu este deocamdată clar dacă se afla cineva în interorul clădirii în momentul exploziei.