Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

FOTO Selemet celebrează impactul proiectelor USAID. Cum s-a dezvoltat şi îmbunătăţit viaţa locuitorilor

22 Aug. 2024, 13:36
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2024, 13:36 // Societate //  Realitatea.md

Satul Selemet a fost gazda unei delegații din partea USAID Moldova și Programul Comunitatea Mea, care a vizitat două proiecte cheie susținute de USAID în localitate: Centrul social de zi și Centrul cultural multifuncțional, ambele contribuind semnificativ la dezvoltarea locală și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.

Primul punct de oprire a fost Centrul social de zi, unde delegația a interacționat cu grupul de seniori implicați în activități de meșteșug tradițional. Centrul oferă servicii esențiale, inclusiv o cantină socială, facilități de igienă, o sală de reabilitare și o frizerie socială. Acesta deservește zilnic 22 de refugiați ucraineni, 26 de copii cu nevoi speciale, 105 persoane vârstnice și 181 de persoane cu nevoi speciale, potrivit comunicatului emis de IREX.

Investiția USAID de 23,527 USD a permis izolarea termică a clădirii și instalarea a 160 de becuri și corpuri de iluminat LED, reducând costurile energetice și asigurând un mediu mai confortabil pentru beneficiari.

La Centrul cultural multifuncțional “Burebista”, delegația a asistat la un concert susținut de tinerii din localitate și a interacționat cu membri ai diasporei, care colaborează activ cu primăria pentru a strânge fonduri pentru alte inițiative culturale. Renovarea clădirii, o investiție de 120,111 USD din partea USAID, a inclus modernizarea sălii de concerte, reabilitarea pereților și tavanului, și modernizarea sistemelor de utilități. Această inițiativă va beneficia aproximativ 10.000 de persoane, contribuind la revitalizarea vieții culturale și sociale a comunității.

„Selemet este un exemplu de solidaritate și cooperare comunitară, iar angajamentul USAID Moldova de a sprijini dezvoltarea locală este esențial pentru asigurarea unui viitor prosper și european pentru cetățenii noștri”, a declarat Tatiana Badan, primara satului Selemet.

Prin aceste proiecte, USAID și Comunitatea Mea continuă să fie parteneri de încredere în consolidarea comunităților din Moldova, contribuind la crearea unui viitor mai bun pentru toți locuitorii.

Despre organizatorii vizitei:

Comunitatea Mea – programul emblematic al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în domeniul guvernării locale, implementat în Republica Moldova de organizația internațională IREX. Programul are menirea de a acorda sprijin autorităților publice locale în a deveni mai eficiente, mai transparente și mai responsabile față de cetățeni. În prezent, Programul Comunitatea Mea colaborează cu 123 de primării și localități din întreaga țară, care beneficiază de instruiri și asistență tehnică pentru îmbunătățirea serviciilor publice locale, implicarea cetățenilor în guvernarea locală și implementarea instrumentelor de creștere a veniturilor locale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 17:11
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
02 Oct. 2026, 17:11 // Societate //  Realitatea.md

Cetățenii vorbesc despre importanța unei treceri mai rapide a frontierei cu România, subliniind că fluidizarea traficului vamal le-ar aduce un plus de confort și noi oportunități. De asemenea, aceștia apreciază impactul vizibil al sprijinului venit din partea statului român pentru dezvoltarea comunităților locale din Republica Moldova.

Potrivit persoanelor intervievate, mobilitatea peste Prut este o necesitate zilnică pentru mulți cetățeni, fie pentru studii, fie pentru locuri de muncă sau vizite personale. În același timp, oamenii sunt informați cu privire la proiectele susținute de statul român și Uniunea Europeană, cum ar fi renovarea școlilor, a grădinițelor sau construirea facilităților sportive pentru tineret, și recunosc sprijinul direct oferit de aceste fonduri la nivel local.

„Sunt din raionul Ungheni și sunt nemijlocit în apropiere de frontieră. Dacă aș avea o trecere mai ușoară, mi-ar fi mult, mult mai comod. Chiar m-aș gândi serios la faptul să îmi găsesc și un loc de muncă în regiunea Iași”, a menționat un tânăr intervievat, subliniind utilitatea viitorului pod din regiune.

O altă persoană a evidențiat sprijinul românesc ajuns direct în comunitatea sa de baștină: „Când în satul meu natal au fost alocate fonduri din România, a fost construit un stadion foarte modern, unde tinerii și copiii își petrec timpul. Precum și la grădiniță cunosc că au fost alocate resurse pentru a face renovări pe interior”.

De asemenea, oamenii subliniază că sprijinul Guvernului României se reflectă și prin proiecte de colaborare între școli și licee, demonstrând un angajament continuu pentru educație și viitor. Tinerii care au studiat în România amintesc de faptul că o infrastructură mai bună și proceduri vamale simplificate ar însemna o flexibilitate mult mai mare pentru toți cei care călătoresc frecvent, contribuind esențial la o integrare și colaborare mai strânsă între cele două maluri ale Prutului.

Opiniile integrale ale cetățenilor pot fi vizionate aici:

„Parcursul european este cel mai sigur plan pentru modernizarea țării. Haideți să construim împreună o Moldovă Europeană.”

Despre Asociația pentru Dezvoltare Locală „Smart City”

Asociația pentru Dezvoltare Locală „Smart City” este o organizație non-guvernamentală din Republica Moldova, dedicată digitalizării și modernizării comunităților locale. Misiunea sa este de a transforma localitățile în spații mai accesibile, sigure și eficiente, aducând inovația tehnologică mai aproape de cetățeni, fiind puntea dintre societatea civilă și autorități. Deoarece dezvoltarea durabilă la nivel local este legată de parcursul european al țării, Asociația a inițiat o campania de educare și informare „Construim Moldova Europeană”. Această inițiativă explică integrarea în UE pe înțelesul tuturor, traducând termenii politici în cifre, fapte și avantaje practice. Pentru mai multe detalii și noutăți despre proiecte, vizitați: