Doi indivizi în vârstă de 37 de ani au ajuns la inspectorat după ce asupra lor au fost depistate droguri și seringi. Potrivit informațiilor, cazul a avut loc la data de 18 august curent, în Capitală.
„Un echipaj de carabinieri al Direcției Regionale Centru a IGC, în timpul asigurării ordinii și siguranței publice în sectorul Rîșcani al Capitalei, a observat două persoane de gen masculin ce manifestau un comportament suspect”.
Mai mult, la apariția carabinierilor, persoanele au devenit agitate și au aruncat ceva suspect din buzunar, fapt ce a servit temei pentru a fi stopate și verificate.
Ulterior, carabinierii au observat la sol două seringi cu un conținut de lichid incolor în ele și un pachețel de tip zip-lock cu un conținut solid de tip bulgăre praf de culoare albă.
Imediat la fața locului a fost solicitată grupa operativă a IP Rîșcani pentru a ridica obiectele găsite și expertizarea conținutului.
Indivizii au fost conduși la IP Râșcani pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.



