Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

FOTO Tatiana – prima refugiată angajată în câmpul muncii de Primăria Capitalei! Este medic pediatru de profesie

11 Mart. 2022, 17:06
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
11 Mart. 2022, 17:06 // Societate //  Realitatea.md

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău vine în ajutorul refugiaților ucraineni, oferindu-le posibilitatea să se angajeze în câmpul muncii.

Tatiana Trimoruș este originară din orașul Odesa, și este primul specialist angajat de către DGETS în baza contractului individual de muncă pe durată determinată pentru perioada stării de urgență la Complexul Educațional cu Învățământ Special „Orfeu”.

„În acest sens au fost traduse de urgență fișa postului, au fost stabilite interacțiuni de colaborare și deja are o zi lucrată în funcție de medic la grupele preșcolare și clasele primare”.

De menționat că, anterior doamna împreună cu fiica s-au implicat să ofere o mână de ajutor împreună cu tinerii noștri voluntari la centrul de triere de la Moldexpo.

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău îndeamnă toți cetățenii refugiați care vor să rămână în municipiul Chișinău și să activeze în instituțiile din subordinea noastră, să se informeze cu reperele de angajare.

„Astfel vor reuși să depună cereri de angajare în câmpul muncii, în funcție de specialitățile și locurile disponibile, să semneze un contract individual de muncă și respectiv, să înceapă lucrul și să aibă un venit suplimentar”, se arată în nota informativă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, stând în picioare şi interior

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi încălţăminte

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!