Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO Ultimele trupe au părăsit Afganistanul. Finalul operațiunii prin care UK a evacuat 15.000 persoane

29 Aug. 2021, 10:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
29 Aug. 2021, 10:16 // În Lume //  Realitatea.md

Ultimii militari, diplomați și oficiali britanici au părăsit Kabulul, a anunțat ministerul de Externe de la Londra. Plecarea ultimului avion militare pune capăt implicării militare a Regatului Unit în Afganistan, după 20 de ani, relatează digi24.ro.

Peste 15.000 de persoane au fost evacuate din Afganistan de către Marea Britanie începând cu 14 august.

Premierul britanic, Boris Johnson, a spus că momentul este o șansă de a reflecta la realizările din ultimele săptămâni – și din ultimele două decenii, cum ar fi educația fetelor și slăbirea puterii organizațiiei teroriste Al-Qaeda.

Într-o scrisoare adresată forțelor armate, Johnson a recunoscut că suprinzătoarea cădere a Kabulului în mâinile talibanilor a fost greu de urmărit. El a adăugat că va fi „un moment deosebit de dificil pentru prietenii și apropiațiii celor 457 de miltari care au murit” în timpul misiunii britanice.

Ministerul britanic de Externe a precizat că printre persoanele evacuate sunt și aproximativ 2.200 de copii, cel mai mic dintre ei având doar o zi.

Aproximativ 5.000 de cetățeni britanici și familiile lor au fost evacuați cu avionul, alături de peste 8.000 afgani care au lucrat pentru Marea Britanie și familiile lor și cei considerați în pericol în fața talibanilor.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 07:22
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 07:22 // Societate //  Valentina Buza

Pedagogii debutanți din instituțiile de învățământ din Chișinău s-au reunit joi, 5 noiembrie, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Forumului cadrelor didactice debutante, cu genericul „Pedagogia inspiră”. Evenimentul, organizat de Direcția generală educație, tineret și sport, le-a oferit tinerilor profesori ocazia să împărtășească experiențe, să discute despre provocările începutului de carieră și să găsească soluții pentru o mai bună integrare în sistemul educațional, transmite IPN.

Șeful adjunct al Direcției educație, Andrei Pavaloi, le-a mulțumit tinerilor pentru că au ales să îmbrățișeze profesia de pedagog, în pofida provocărilor existente. Oficialul a recunoscut că există probleme care depășesc posibilitățile autorităților municipale, inclusiv cele ce țin de salarizare, însă i-a îndemnat să nu renunțe la vocația de pedagog.

Viceprimarul capitalei, Victor Pruteanu, a subliniat că învățământul reprezintă un pilon al societății, iar alegerea profesiei de profesor presupune curaj, în condițiile în care cadrele didactice nu sunt remunerate pe măsura muncii depuse. El a menționat că administrația municipală a pus constant accent pe dezvoltarea domeniului educațional, dar mai sunt multe lucruri care încă urmează să fie realizate.

Prezentă la eveniment, deputata Angela Cutasevici a menționat că forumul a devenit o tradiție care oferă posibilitatea împărtășirii experienței, promovării bunelor practici și cunoașterii tinerilor pedagogi. Ea a amintit că a pășit în profesia didactică acum 35 de ani și a subliniat importanța fiecărei etape în devenirea profesională.

„35 de ani – mult, puțin? Dar să știți că fiecare an, fiecare treaptă în devenirea profesională sunt acele trăiri care ne definesc ca oameni”, a menționat deputata.

Forumul cadrelor didactice debutante a ajuns la cea de-a VII-a ediție și este organizat de Primăria municipiului Chișinău, Direcția generală educație, tineret și sport, în parteneriat cu Centrul Sindical Ramural Teritorial Chișinău din Domeniul Educației și Științei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!