Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO Un pod traversat de o coloană de vehicule militare rusești a fost detonat de forțele ucrainene, anunță Kievul

14 Apr. 2022, 15:30
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
14 Apr. 2022, 15:30 // În Lume //  Realitatea.md

Joi, 14 aprilie 2022, podul peste râul Doneț a fost aruncat în aer de Forțele de operațiuni speciale ale Ucrainei (SSO) în regiunea estică Harkov, în momentul în care era străbătut de o coloană cu vehicule miliare ale Rusiei care se îndreptau către orașul Izium, potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Imagini cu podul distrus pe care se pot vedea încă vehicule militare și cu întreaga zonă arsă de suflul exploziei au fost publicate pe conturile de Facebook și Twitter ale Statului Major.

Potivit sursei citate, lovitura a fost pregătită timp de câteva zile, după ce soldații ucraineni au descoperit vehiculele militare rusești care se deplasau în regiunea Harkov pentru a-și consolida grupul din această zonă.

„După ce au stabilit ruta de mișcare a coloanei inamice, operatorii SSO al Ucrainei au efectuat recunoașterea obiectului care era cel mai potrivit pentru desfășurarea unei ambuscade. Era un pod în calea vehiculelor inamice. (…) Podul a fost aruncat în aer împreună cu echipamente rusești după un anumit plan, distrugând întreaga coloană inamică”, se menționează în mesajul Statului Major.

„Prin aruncarea în aer a podului, operatorii noștri, cu ajutorul UAV-urilor (drone – n.r.), au confirmat înfrângerea țintei”, mai precizează partea ucraineană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!