Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO Un șofer de taxi, bătut până la sânge, a ajuns la spital, după ce pasagerii au refuzat să achite călătoria

03 Ian. 2022, 18:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Ian. 2022, 18:17 // Societate //  Realitatea.md

Un șofer de taxi a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost bătut de pasagerii care au refuzat să-i achite bani pentru călătorie. Bărbatul a fost dus la Spitalul Raional Ungheni pentru îngrijiri medicale.

Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de astăzi, 03 ianuarie. Polițiștii de frontieră au intervenit pentru acordarea primului ajutor unui șofer de taxi, care avea fața însângerată și acuza diverse leziuni corporale.

Din primele discuții, șoferul de taxi a declarat că a transportat cinci pasageri de la Chișinău până la Costuleni, iar la destinație, în loc să achite călătoria, aceștia i-a aplicat mai multe lovituri.

Cazul este documentat în continuare de oamenii legii.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 12:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 12:10 // Slider //  Daniela Baranovschi

Timpii de așteptare pentru camioanele care traversează frontiera se mențin la punctele vamale Sculeni–Sculeni și Giurgiulești–Galați, deși numărul mijloacelor de transport aflate în cozi s-a redus. În ultimele 24 de ore, prin punctele vamale de frontieră au trecut 2.825 de camioane, pe ambele sensuri de circulație, anunță Serviciul Vamal (SV).

Situația este influențată și de suspendarea temporară a circulației prin punctul Costești–Stânca, unde pe 7 noiembrie au loc lucrări de reparație capitală la Nodul Hidrotehnic Costești–Stânca.

Pentru a evita aglomerația, autoritățile recomandă transportatorilor să aleagă puncte alternative de trecere, în funcție de tipul încărcăturii. Camioanele fără marfă sunt îndemnate să opteze pentru postul Cahul–Oancea, iar cele care transportă mărfuri pot utiliza Leușeni–Albița, unde nu sunt înregistrate, deocamdată, fluxuri mari de camioane.

SV le recomandă transportatorilor să pregătească din timp documentele și formalitățile necesare, să utilizeze sistemul NCTS pentru tranzitul comun, acolo unde este posibil, și să depună anticipat declarațiile vamale electronice. De asemenea, șoferii sunt îndemnați să achite rovinieta pentru drumurile din România înainte de a ajunge la frontieră.

Între timp, autoritățile din Republica Moldova și România continuă măsurile pentru fluidizarea traficului. Printre acestea se numără deschiderea a două piste suplimentare de control la Giurgiulești–Galați și separarea fluxului de camioane fără încărcătură la Leușeni–Albița.

Autoritățile anunță că monitorizează situația și va reveni cu informații despre evoluția traficului și reluarea circulației prin Costești–Stânca.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!