Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

FOTO Unei femei nu i-a plăcut cadoul de „Secret Santa”. A scris o plângere către Departamentul de Resurse Umane

28 Dec. 2024, 12:54
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
28 Dec. 2024, 12:54 // În Lume //  Cătălina Boico

O femeie a primit de „Secret Santa” dulciuri expirate, ojă veche și șosete „uzate”. Aceasta a depus o plângere către Departamentul de Resurse Umane, după ce a primit un „cadou” de la un coleg anonim, transmite Libertatea.ro.

„Secret Santa” este o tradiție scandinavă de Crăciun, iar ideea activității este ca, într-un grup de oameni, fiecăruia îi revine o persoană căruia să-i ofere un cadou în secret.

Pe forumul online Mumsnet, ea a distribuit fotografii cu fiecare dintre cadourile pe care le-a primit, alături de comentariul: „Am participat la Secret Santa, la serviciu, iar ceea ce am primit mă dezgustă”. Femeia a explicat că, printre cadourile ei, se numărau „ciocolată expirată din 2020, ojă veche și șosete care aveau un aspect uzat”.

„Sunt foarte dezamăgită și extrem de stânjenită. Conducerea știe asta și este la fel de dezgustată. Aș prefera să iau o ciocolată ieftină decât asta”, a adăugat ea.

Sursa citată transmite că mulți comentatori au fost de acord ca este inacceptabil sa dai unui coleg lucruri folosite sau expirate.

„Poate a uitat să cumpere ceva și a trebuit să improvizeze în ultimul moment”, a scris cineva. Fie că este o glumă sau un cadou serios. Departamentul HR al firmei nenumite va lămuri situația acestui „cadou”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!