Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0.0651%
  • USD
    17.4322
    0.0694%
  • RUB
    0.2064
    -0.0969%
  • RON
    3.8206
    0.0654%
  • UAH
    0.3908
    0.1535%

Toate știrile

17 septembrie 2026

FOTO Viața învinge războiul: 195 000 de copii s-au născut în Ucraina în anul 2022

24 Feb. 2023, 14:02
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Feb. 2023, 14:02 // Actualitate //  Realitatea.md

Atacurile asupra spitalelor, drumurilor și infrastructurii energetice au provocat pene de curent pe scară largă și au perturbat serviciile de bază în Ucraina. Aproximativ 195.000 de copii s-au născut în Ucraina în 2022, pe fonul haosului războiului. Multe din viitoarele mame au fost forțate să nască în subsoluri și adăposturi antiaeriene. Pentru mii de femei însărcinate care nu au acces la servicii esențiale, momentul nașterii este însoțit de pericole suplimentare. La un an de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, UNFPA – Agenția Națiunilor Unite pentru sănătatea sexuală și reproductivă, avertizează asupra impactului devastator al războiului asupra femeilor și fetelor.

„Fiecare femeie și fată trebuie să aibă acces la servicii de protecție și sănătate sexuală și reproductivă. Acestea nu sunt luxuri pe timp de pace, sunt esențiale pe timp de război și salvează vieți. Femeile și fetele ucrainene au demonstrat o rezistență remarcabilă, iar una din prioritățile UNFPA este accesul la serviciile și sprijinul esențial de care au nevoie, mai ales pentru femeile însărcinate și pentru supraviețuitoarele violenței sexuale și a altor forme de violență”, a declarat Dr. Natalia Kanem, Directoarea Executivă UNFPA.

Cu sprijinul partenerilor, UNFPA furnizează servicii de sănătate reproductivă în toată Ucraina, inclusiv în zonele apropiate de linia frontului, precum și în Republica Moldova. Peste o treime din toate nașterile din Ucraina, aproximativ 68.500 în anul 2022 – s-au produs la una dintre cele 51 de maternități susținute de UNFPA. În Republica Moldova, peste 15 mii de femei refugiate și băștinașe, au născut în condiții mai sigure, datorită celor șapte maternități și a unităților de terapie intensivă pentru mamă și nou-născut dotate de UNFPA Moldova în cele 365 de zile de război.

Războiul și strămutarea în masă pe care le-a provocat acesta, au crescut riscurile violenței sexuale, inclusiv cele de exploatare și abuz. Ca parte a răspunsului la criză, prin intermediul serviciilor de protecție susținute de UNFPA în Ucraina pe parcursul ultimului an, peste 120.000 de persoane au primit asistență și informații privind prevenirea violenței în bază de gen. La fel, prin intermediul Spațiilor Sigure, UNFPA oferă asistență pentru femeile și fetele care fug din calea războiului atât în țara de origine, cât și în cele de destinație. În Republica Moldova peste 20 mii de fete și femei au beneficiat de suport și servicii specializate în cele 28 de Spații Sigure create.

În 2023, UNFPA are nevoie de 99 de milioane de dolari pentru a oferi servicii de sănătate reproductivă și protecție în Ucraina, Republica Moldova și alte țări vecine, care găzduiesc refugiați, și solicită statelor membre și donatorilor să susțină și să sporească finanțarea în acest scop.

„Femeile și fetele reprezintă peste 60 la sută dintre persoanele refugiate care vin în Republica Moldova. UNFPA va continua să investească în consolidarea sistemului național de sănătate reproductivă și de protecție socială, asigurându-se că toate femeile sunt tratate cu demnitate în această perioadă dificilă de criză și au acces la servicii de bază care salvează vieți”, a declarat Nigina Abaszada, Reprezentanta Rezidentă UNFPA în Republica Moldova.

„Războiul din Ucraina a fost, de asemenea, un război împotriva femeilor și fetelor. De la furnizarea de servicii de sănătate sexuală și reproductivă până la asigurarea accesului la servicii de protecție pentru supraviețuitoarele violenței în bază de gen și a violenței sexuale, UNFPA prioritizează intervențiile care salvează vieți și care îi vizează pe cei care au cea mai mare nevoie”, a spus Jaime Nadal, Reprezentantul UNFPA în Ucraina.

Criza din Ucraina în cifre:

  1. În ultimul an, aproape o treime din populația Ucrainei sau aproximativ 14 milioane de persoane au fost forțate să-și părăsească locuințele.
  2. În ultimul an au avut loc peste 760 de atacuri asupra unităților de sănătate.
  3. Aproximativ 195.000 de bebeluși s-au născut în Ucraina în 2022.
  4. Peste 3,5 milioane de persoane au nevoie de servicii de prevenire și răspuns la violența în bază de gen.
  5. 10 milioane de persoane din Ucraina sunt expuse unui risc major sau suferă deja de stres acut, anxietate, depresie și stres post-traumatic.

Sprijinul umanitar UNFPA pentru Ucraina și Moldova în 2022:

Aproximativ 68.500 de femei – peste o treime dintre femeile care au născut în Ucraina în 2022 – au născut în maternități susținute de UNFPA.

În Ucraina, UNFPA a stabilit:

○ Peste 48 de centre pentru supraviețuitoarele violenței și pentru femeile expuse riscului, inclusiv adăposturi, o linie telefonică națională și peste 100 de echipe mobile de sprijin psihosocial.

○ 20 de clinici mobile de sănătate care asigură îngrijirea sănătății reproductive, inclusiv planificarea familială și îngrijirea prenatală și postnatală, în unele dintre zonele cele mai greu accesibile din Ucraina.

○ O maternitate mobilă complet echipată în orașul Kharkov, care oferă îngrijiri obstetricale de urgență, inclusiv operații cezariene.

○ UNFPA a livrat peste 115 tone de medicamente și echipamente pentru sănătatea reproductivă la peste 50 de spitale și centre perinatale din Ucraina, inclusiv produse pentru îngrijirea obstetricală în situații de urgență și managementul clinic al violului. Acest volum este suficient pentru asigurarea nevoilor de sănătate reproductive a 7,2 milioane de oameni.

În Republica Moldova:

○ UNFPA a stabilit un parteneriat cu Guvernul care asigură atât comunitățile de refugiați, cât și cele gazdă, să aibă acces gratuit la servicii de sănătate maternă și reproductivă prin sistemul național de sănătate.

○ UNFPA a modernizat și dotat nouă spitale specializate cu săli de operație suplimentare, săli de naștere și unități de terapie intensivă pentru mame și nou-născuți.

○ UNFPA a donat Guvernului 20 de ambulanțe pentru a îmbunătăți timpul de referință pentru femeile care au nevoie de îngrijiri obstetricale de urgență în regiunile greu accesibile.

○ UNFPA a creat 28 de Spații Sigure pentru supraviețuitoarele violenței și femeile aflate în situații de risc, precum și Echipe Mobile care acoperă toate regiunile țării.

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
17 Sept. 2026, 18:50
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
17 Sept. 2026, 18:50 // Societate //  Daniela Baranovschi

Comisia Europeană propune interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la rețelele de socializare și stabilirea vârstei de 15 ani pentru crearea unui cont propriu pe aceste platforme. În timp ce inițiativa urmează să fie examinată de Parlamentul European și Consiliul UE, echipa Realitatea a întrebat oamenii din Capitală ce părere au despre această măsură, dacă sunt de acord cu limitarea accesului minorilor la rețelele sociale și cine ar trebui să decidă de la ce vârstă copiii pot utiliza aceste platforme.

„Este foarte corect, pentru că până la vârsta de 13 ani, poate și mai târziu, copilul nu poate decide ce este și ce nu este pentru el. Acum sunt plasate diferite lucruri care nu sunt pentru copii. Cred că părinții sunt de acord. Sunt foarte multe riscuri, fake-uri, pe care copilul nu le înțelege.”

„Rețelele de socializare nu prea sunt verificate, iar conținutul nu este suficient restricționat. Consider că este prea mult pentru copii. Și din cauza jocurilor, copiii ajung să facă tot felul de probleme.”

„Mi se pare o idee bună. În ziua de azi, copiii sunt tot mai captați de rețelele de socializare și de telefoane.”

„Văd mai multe lucruri urâte decât bune. Acum, tineretul trebuie să aibă educație, să fie mai respectuos.”

„Sigur că ar fi bine să protejăm copiii. Acum au acces liber la orice tip de informație. Sunt foarte activi pe aceste rețele și sunt multe informații care le fac rău.”

„Am auzit despre asta, dar cred că nu este atât de important. Cred că părinții copiilor pot să facă propria alegere. Nu este o idee bună.”

„Le afectează creierul. Stau doar pe Facebook, nu se plimbă, copiii nu interacționează unul cu altul. Nu este deloc bine. Trebuie adoptate niște legi.”

Inițiativa Comisiei Europene privind restricționarea accesului copiilor la rețelele de socializare urmează să fie discutată de Parlamentul European și Consiliul UE. Documentul se bazează pe recomandările unui grup special de peste 60 de experți în siguranța copiilor în mediul online, convocat în martie 2026. Totodată, potrivit Eurobarometrului special privind deceniul digital din 2026, 92% dintre europeni consideră că protecția copiilor și tinerilor în mediul online trebuie să fie o prioritate majoră.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!