Deputații s-au solidarizat cu persoanele diagnosticate cu Sindromul Down. Parlamentarii le-au aplaudat în Parlament, iar în holul Legislativului a fost inaugurată expoziția de fotografii cu genericul „Suntem diferiți, dar la fel”.
Expoziția include 31 de fotografii, afișate de Asociația Obștească „Sunshine” din Capitală și persoane cunoscute din Republica Moldova, iar imaginile reprezintă „copiii soarelui”.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Tot astăzi, parlamentarii s-au alăturat campaniei de sensibilizare în vederea incluziunii și acceptării persoanelor cu sindrom Down în societate. Deputații au purtat panglici galbene și albastre și ciorapi de culori diferite, potrivit serviciului de presă al Legislativului.
Ziua mondială a sindromului Down este marcată anual pe data de 21 martie. Evenimentele organizate la Parlament, au avut drept scop solidarizarea cu persoanele diagnosticate, promovarea incluziunii și creșterea gradului de interacțiune socială a acestora, precizează instituția.











