Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO, VIDEO Doi bărbați, prinși la furat! Au fost amendați pentru pescuitul ilegal în apele frontierei

10 Feb. 2022, 11:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
10 Feb. 2022, 11:33 // Societate //  Realitatea.md

Doi bărbați în vârstă de 33 și 40 de ani sunt documentați pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, dar și pentru pescuit ilicit în apele de frontieră. Mai exact, aceștia au fost surprinși în timp ce pescuiau într-un bazin acvatic, situat în aria frontierei de stat.

Pescarii aveau cu ei nouă plase de pescuit și aproximativ 100 kg de pește, iar cazul a fost înregistrat miercuri, 9 februarie, în jurul orei 19:40, pe direcția localității Crihana Veche, raionul Cahul.

„O patrulă din cadrul Secției Echipe mobile a Direcției regionale SUD, aflată în misiune de verificare conform dispoziției de serviciu, a observat pe apele unui bazin acvatic, din apropierea frontierei, o barcă și două persoane. O perioada acțiunile acestora au fost monitorizate, iar în momentul ieșirii acestora la mal echipajul mobil a intervenit pentru verificarea legalității aflării în zona de frontieră. La fața locului persoanele au fost surprinse în timp ce încărcau în portbagajul mașinii plasele și peștele prins”, se arată în nota informativă.

Ulterior, din cercetările primare, s-a stabilit că sunt doi locuitori ai satului Crihana Veche, cu vârstele de 40 și 33 de ani.

„Deși bărbații aveau actele de identitate, aceștia nu au avizat subdiviziunea pentru accesul în zona de frontieră cu scop de pescuit. De la ei au fost ridicate aproximativ 450 de metri plase monofilament, cu ajutorul cărora reușiseră să pescuiască circa 100 kg de pești de diferite specii”.

Totodată, pe cazul dat au fost informați reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului care în continuare documentează fapta sub aspectul de săvârșire a activității de pescuit ilicit.

Pe linia de competență a Poliției de Frontieră, persoanele au fost atrase la răspundere contravențională, conform art.332 al. (1) CC al RM, fiindu-le aplicate amenzi a câte 600 de lei fiecare.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!