Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

FOTO, VIDEO Echipamente IT pentru instituțiile medicale din țară! Este o donație din partea UE, USAID și OMS

15 Feb. 2022, 15:50
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
15 Feb. 2022, 15:50 // Societate //  Realitatea.md

Ministerul Sănătății a recepționat marți, 15 februarie, un lot de echipamente IT din partea UE, USAID și OMS. Mai exact, este vorba despre 120 de laptopuri și 120 de computere, care vor consolida resursele implicate în procesul de vaccinare împotriva COVID-19.

Potrivit ministrei sănătății, Ala Nemerenco, de aceste echipamente vor beneficia instituțiile medicale din țară.

„Echipamentele au fost donate instituțiilor medicale din țară care vor asigura automatizarea proceselor de-a lungul întregului lanț de aprovizionare și asigurare a procesului de vaccinare, reducând astfel povara sistemului de sănătate. Va deveni mult mai simplu lucrul în sistemul informațional de imunizări RVC-19 și de management logistic”, a declarat ministra sănătății, Ala Nemerenco.

De menționat că, valoarea totală a donației constituie circa 2,8 milioane de lei.

 

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 20:55
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 20:55 // Societate //  Ana Panaguța

Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne dispune de un laborator modern de analiză digitală și investigații din surse deschise (OSINT). Acesta va fi utilizat pentru pregătirea viitorilor polițiști, dar și pentru instruirea continuă a angajaților MAI și ai altor instituții de aplicare a legii.

Laboratorul a fost inaugurat cu sprijinul Uniunii Europene și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în cadrul proiectului „Democrație rezilientă prin combaterea corupției” (REDACT).

Noua infrastructură este destinată dezvoltării competențelor de identificare, colectare, verificare și analiză a informațiilor disponibile în mediul online. Astfel, cursanții vor putea învăța cum să utilizeze sursele deschise în activitățile de investigare.

Laboratorul este dotat cu 15 stații de lucru pentru participanți și una pentru instructor, 30 de monitoare, echipamente de rețea și protecție electrică, un ecran interactiv și mijloace tehnice pentru videoconferințe. Spațiul permite desfășurarea exercițiilor practice și analiza simultană a mai multor surse de informații.

La ceremonia de inaugurare au participat ministra Afacerilor Interne, reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și ai PNUD, precum și conducerea Academiei „Ștefan cel Mare”.

Totodată, au fost înmânate diplome primilor zece absolvenți ai cursului de instruire OSINT, care au dobândit competențele necesare pentru desfășurarea investigațiilor din surse deschise.

Potrivit instituției, Academia „Ștefan cel Mare” va asigura administrarea și întreținerea laboratorului, precum și organizarea periodică a programelor de instruire. Crearea acestuia urmărește consolidarea capacităților instituțiilor de aplicare a legii în domeniul investigațiilor digitale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!