Curs valutar
  • EUR
    20.1352
    -0.076%
  • USD
    17.5585
    0.0461%
  • RUB
    0.2087
    -0.0479%
  • RON
    3.8234
    -0.1072%
  • UAH
    0.3919
    -0.0766%

Toate știrile

23 septembrie 2026

FOTO, VIDEO Mai puțină violență în țară! Sute de persoane, ajutate de Centrul de Justiție Familială timp de șase luni

09 Apr. 2024, 16:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
09 Apr. 2024, 16:01 // Societate //  Victoria Laur

La doar 6 luni de la inaugurare, Centrul de Justiție Familială (CJF) al Poliției devine o ancoră pentru cei afectați de violența familială și sexuală. Inițiativa care rezultă din colaborarea între autorități, societatea civilă și partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, a oferit un refugiu de încredere și siguranță pentru cei aflați în pericol chiar în familia lor.

„Cu siguranță că noi așa împreună ne vom uni forțele și vom combate acest flagel, iar femeile vor prinde la curaj sa spună nu și vor denunța ca acest fenomen să fie oprit în societatea noastră”, a declarat la prezentarea raportului de 6 luni al CJF, Lilian Carp, Președintele Comisiei Parlamentare pe Securitate națională, apărare și ordine publică, cu referire la fenomenul de violență familială și sexuală.

„Peste 180 de persoane au primit deja asistență integrată în cadrul Centrului. Într-un singur edificiu, poliția împreună cu asistenții sociali, cu psihologi, cu medicii legiști sunt toți la datorie 24 din 24 de ore și sunt gata să acorde acel suport necesar victimelor. Ministerul Afacerilor Interne a reluat campania de sensibilizare în fața acestui flagel și de încurajare ca toate victimele să se adrese Centrului de Justiție Familială al Poliției”, a spus Adrian Efros, ministrul Afacerilor Interne.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Datorită acestei resurse vitale, victimele violenței domestice și ale altor forme de violență, precum și copii lor, au acces la o gamă de servicii specializate si asistență fără stigmatizare, într-un singur loc. O societate este puternică doar în măsura în care sunt puternici membrii săi cei mai vulnerabili, în acest sens Centrul oferă un suport cuprinzător”, a explicat Laura Hruby, Șeful Adjunct al Misiunii Ambasadei Statelor Unite la Chișinău.

„Am constatat că în aceste 6 luni de zile, de fapt, conceptul sau gândirea care a fost fundamentul aceste instituții, s-a materializat prin două aspecte a ce îi trebuie unei victime a violenței în familie: calitatea serviciilor prestate și garantarea confidențialității lucrurilor care s-au întâmplat”, a relatat Viorel Cernăuțeanu, Șeful Inspectoratului General al Poliției al MAI.

Pe parcursul evenimentului, Ivan Crețu, directorul CJF, a raportat că timp de 6 luni Centrul a fost notificat cu privire la 180 de cazuri în care a fost solicitată intervenția, 149 dintre care fiind de competența directă a instituției. Cele 149 de cazuri gestionate au implicat forme de violență în familie de diferite tipuri: fizică (11); fizică și psihologică (97); fizică psihologică și economică (7); fizică psihologică, economică și sexuală (anterior) (2); psihologică (22); sexuală (8); și digitală (2).

Numărul de cazuri, diferă conform categoriei de vârstă a persoanelor afectate:

  • 18-25 ani (19 cazuri);
  • 26-30 ani (21 cazuri);
  • 31-40 ani (55 cazuri);
  • 41-50 ani (23 cazuri);
  • 51-60 ani (9 cazuri);
  • 61-70 ani (11 cazuri);
  • 71-75 ani (9 cazuri);
  • 80-85 ani (1 caz);
  • 90 ani (1 caz).

Din numărul total de cazuri înregistrate, 60 de victime au fost supuse violenței de către soț/soție, 41 de concubină/concubin, 17 de fecior/fiică, 1 de ginere/noră, 6 de nepot/nepoată, 5 de tată/mamă, 11 de fost soț/fostă soție, 5 de soră/frate, 5 de vecin/ă/persoană necunoscută, 1 de persoana cu care conlocuiește, 1 de soacră /socru și 1 de cumnat/cumnată.

Echipa CJF în aria sa de acoperire, municipiul Chișinău și suburbiile, a intervenit prompt cu suport medical și juridic necesar pentru a opri repetarea actelor de violență. În această regiune, la solicitarea CJF au fost eliberate 76 de ordine de restricție de urgență, care au garantat siguranța imediată a victimelor și membrilor familiilor lor, contribuind la prevenirea unor incidente ulterioare de violență domestică.

Pentru emiterea unei ordonanțe de protecție, au fost înaintate un total de 84 de demersuri în instanța de judecată, dintre care au fost emise ulterior un număr total de 76 de ordonanțe de protecție, 2 fiind respinse, iar altele 6 fiind în procesul de examinare, potrivit datelor prezentate de Ministerul de Interne. Dintre aceste ordonanțe de protecție emise de instanță, 9 au fost valabile pe o perioadă de 30 de zile, 2 pe o perioadă de 45 de zile, 9 pe o perioadă de 60 de zile și 56 pe o perioadă de 90 de zile.

În urma analizei acestor cazuri, s-a constatat necesitatea intervenției expertului judiciar/medicului legist în 18 dintre cazuri, 12 fiind realizate de experți în incinta CJF, iar celelalte 6 au fost efectuate în cadrul Centrului de medicină legală.

Totodată,  9 victime ale violenței în familie au fost referite în adresa instituțiilor medico-sanitare publice, 19 victime în adresa Centrelor de plasament, 69 în adresa Direcțiilor de asistență socială și 54 în adresa Direcțiilor teritoriale pentru protecția copilului.

Pentru a solicita intervenția echipei Centrului de Justiție Familială al Poliției, apelați serviciul 112 sau să sunați la Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete – 0 8008 8008.

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
23 Sept. 2026, 18:19
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
23 Sept. 2026, 18:19 // Slider //  Vlada Ciorici

Prețurile carburanților au crescut puternic în mai multe țări europene, însă diferențele dintre state sunt uriașe. În timp ce în unele țări un litru de benzină costă mai puțin de 1,5 euro, în altele prețul trece de 2,5 euro, potrivit unei analize publicate de Blick, pe baza datelor Touring Club Suisse (TCS).

Cea mai ieftină benzină dintre cele 19 țări analizate se găsește în Kosovo, unde un litru de benzină 95 costă aproximativ 1,39 euro, iar motorina – circa 1,59 euro. Croația urmează cu aproximativ 1,68 euro pentru benzină și 1,80 euro pentru motorină. Suedia este o altă surpriză, cu un preț de aproximativ 1,54 euro pentru benzină și 1,92 euro pentru motorină.

În România prețurile sunt mai mici decât în multe dintre statele din vestul Europei. Datele TCS indică aproximativ 1,82 euro pentru un litru de benzină și 1,92 euro pentru motorină.

La polul opus se află Danemarca, unde benzina costă aproximativ 2,55 euro litrul, iar motorina ajunge la 2,65 euro. În Olanda, prețurile sunt de circa 2,49 euro pentru benzină și 2,47 euro pentru motorină. Germania are un preț de aproximativ 2,31 euro pentru benzină și 2,33 euro pentru motorină.

Franța și Elveția se numără, de asemenea, printre țările cu prețuri ridicate. Potrivit datelor TCS, benzina ajunge în Franța la aproximativ 2,05 euro, iar motorina la circa 2,17 euro. În Elveția, benzina costă aproximativ 2,28 euro, iar motorina ajunge la circa 2,62 euro litrul.

În cazul Spaniei, un litru de benzină costă aproximativ 1,68 euro, iar motorina – 1,78 euro. Analiza Blick arată că diferențele dintre țări sunt influențate inclusiv de politica fiscală, Spania aplicând reduceri fiscale pentru carburanți.

Astfel, între Kosovo, unde benzina costă aproximativ 1,39 euro litrul, și Danemarca, unde ajunge la 2,55 euro, diferența este de peste 1,1 euro pentru fiecare litru. La un rezervor de 50 de litri, diferența poate ajunge la aproape 60 de euro.

În acest clasament nu se regăsește și Republica Moldova, însă prețurile de la noi pot fi puse în oglindă cu cele europene. Pentru 23 septembrie, ANRE a stabilit un preț maxim de 34,04 lei pentru un litru de benzină A95 ( 1,69 euro) și de 36,63 lei pentru un litru de motorină (1,82 euro), ceea ce plasează Moldova printre țările europene cu prețuri mai ridicate la carburanți, dar nu în zona celor mai scumpe piețe din Europa.