Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Fotolii ocupate! Guvernul a numit secretari generali la Ministerul Apărării și la Ministerul Justiției

14 Dec. 2021, 15:45
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Dec. 2021, 15:45 // Actualitate //  Realitatea.md

Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi, 14 decembrie, numirea a doi secretari generali la Ministerul Apărării și la Ministerul Justiției. Este vorba de Igor Cutie, noul secretar general al Ministerului Apărării și Stela Ciobanu, noua secretară generală a Ministerului Justiției.

Potrivit Comisiei de concurs, în perioada 19 octombrie – 9 decembrie 2021, au fost organizate și desfășurate concursurile pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere de nivel superior, iar în rezultatul desfășurării competiției dosarelor şi interviurilor, și după finalizarea procedurilor de verificare au fost selectate persoanele care au acumulat punctajul maxim și au promovat concursurile pentru funcțiile menționate.

Tot la ședința de astăzi, Dumitru Udrea a fost ales în calitate de secretar general al Guvernului. Noul secretar general își va începe activitatea din data de 15 decembrie.

Dumitru Udrea are o experiență de mai bine de 15 ani în administrarea proiectelor și programelor finanțate de partenerii externi de dezvoltare. A fost secretar de stat la ministerul Finanțelor. Lider de echipă în cadrul instrumentelor de finanțare ale Uniunii Europene, inclusiv programelor de suport bugetar, instrumentele Twinning și TAIEX. A deținut funcția de conducător în negocierea finanțării proiectelor de reabilitare a infrastructurii, precum și alte domenii cheie.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!